Google și MediaTek vor produce cipuri AI, alternative la variantele NVIDIA

Se pare că Google se pregătește să lucreze cu MediaTek pentru următorul său cip AI. Unitatea face parte din seria Tensor, dar nu trebuie confundată cu procesoarele pentru dispozitivele Pixel. Sunt cipuri folosite pe propriile servere Google din întreaga lume în special pentru activitățile AI.

Scris de | 18 martie, 2025
Google și MediaTek vor produce cipuri  AI, alternative la variantele NVIDIA

În prezent, cipurile AI ale NVIDIA sunt cele mai căutate din industrie, motiv pentru care sunt atât de greu de obținut. Iar toate companiile rivale, precum OpenAI, caută să dezvolte propriile cipuri. Google și MediaTek cred că își pot uni forțele pentru a produce alternative.

Colaborare Google – MediaTek pentru cipuri AI

Anterior, Google a lucrat cu Broadcom pentru aceste cipuri. La sfârșitul anului 2024, Google a lansat a șasea generație de TPU (Tensor Processing Unit), care trebuia să le ofere clienților săi o alternativă la NVIDIA. Prin proiectarea propriilor cipuri, Google obține un avantaj competitiv în cursa pentru AI, deoarece nu se bazează pe componentele și tehnologiile Nvidia. Având în vedere cât de greu este să cumperi cipurile AI ale NVIDIA, precum și GPU-urile lor în general, acesta este un avantaj uriaș pentru Google. De altfel, Google Cloud continuă să fie una dintre cele mai mari companii de cloud, depășind chiar și AWS.

Potrivit The Information, Google a decis să lucreze cu MediaTek pentru că are o relație puternică cu TSMC, unde vor fi produse efectiv cipurile noi. De asemenea, se spune că MediaTek a cerut un preț mai mic per procesor din partea Google comparat cu ceea ce cerea Broadcom. Pentru a înțelege mai bine, Google a cheltuit între 6 și 9 miliarde de dolari anul trecut pentru producția de procesoare. Așadar, este posibil să fi economisit destui bani lucrând cu MediaTek. Iar pentru taiwanezi este cu siguranță un contract important.

Valoarea acțiunilor Broadcom a scăzut astăzi pe Bursă, la deschidere, în urma articolului conform căruia Google va lucra cu MediaTek. Cu toate acestea, raportul a subliniat că această mișcare nu înseamnă că Google a tăiat legăturile cu Broadcom, companiile fiind încă în discuții pentru a continua să co-proiecteze unele cipuri viitoare.

Etichete: , , , , ,

Sursa: Android Headlines