Oukitel WP100 Titan este smartphone-ul rezistent cu cea mai mare baterie la ora actuală. Are „doar” 3.5 centimetri grosime, și o baterie integrată are 33.000 mAh, departe de orice competitor. Include o lanternă pentru camping și are toate tehnologiile de care ai nevoie în vacanță, dar și greutate de aproape 1 kilogram.
Cum este Oukitel WP100 Titan
Oukitel este cunoscută pentru lansarea de telefoane rezistente și voluminoase, dar care au o durată de viață extinsă a bateriei. Compania a lansat oficial WP100 Titan, despre care spune că este poate oferi o autonomie de până la 4.459 de ore, sau aproximativ șase luni în stand by. Pe lângă bateria uriașă, compania a implementat în acest model și alte tehnologii, precum un videoproiector, având la dispoziție destul de mult loc în carcasă.
Anunțat inițial la CES 2025, Oukitel a finanțat lansarea WP100 Titan printr-o campanie Kickstarter care și-a depășit deja obiectivul de 10.000 dolari. Primii cumpărători au fost și susținători ai proiectului care au putut precomanda WP100 Titan pentru 599 dolari. Prețul era redus față de cel final de vânzare, de 899 dolari. Oukitel se așteaptă să livreze dispozitivul din aprilie 2025.
Terminalul include tehnologii destul de interesante. Este motorizat de un procesor MediaTek Dimensity 7300, destul de puternic, asociat cu 16 GB RAM și 512 GB spațiu de stocare. Oukitel spune că bateria masivă a lui Titan permite până la 289 de ore de convorbiri sau 49 de ore de videoclipuri pe ecranul său de 6,8 inci, la 120 Hz la o singură încărcare.
Pe spatele telefonului se află o lanternă LED de 1.200 de lumeni, care poate fi folosită timp de până la 150 de ore. Proiectorul încorporat este limitat la doar 100 de lumeni, ceea ce înseamnă că veți avea nevoie de un spațiu foarte întunecat pentru a avea o experiență de vizionare de tip „cinema” atunci când iei telefonul în camping.
Titan are un rating de rezistență la apă IP68, ceea ce înseamnă că poate fi scufundat timp de până la 30 de minute și poate supraviețui unei căderi de la înălțime. Pe spate se află o cameră principală de 200 de megapixeli, o cameră cu infraroșu de noapte de 20 de megapixeli și o cameră macro de doi megapixeli, în timp ce partea frontală are o cameră selfie de 32 de megapixeli.
Vine din fabrică cu Android 14. „O actualizare OTA la Android 15 este pe drum”, susține compania, dar nu se știe dacă Titan va fi actualizat la Android 16.