Honor integrează DeepSeek în asistentul său AI botezat Yoyo

Scris de | 11 februarie, 2025
Honor integrează DeepSeek în asistentul său AI botezat Yoyo

Honor va integra noul AI chinezesc DeepSeek în cadrul asistentului său de pe telefoane, botezat Yoyo. Toți marii producători de telefoane se luptă acum să ofere acces la cele mai performante unelte AI.

DeepSeek pe telefoanele Honor

Până la ora actuală știm sigur că Samsung își bazează multe funcții AI pe Gemini de la Google, iar Apple a dezvoltat împreună cu ChatGPT soluții personalizate pentru iPhone. Acum, Honor a anunțat că va integra pe telefoanele sale tehnologia AI DeepSeek, care va fi accesibilă prin asistentul botezat Yoyo pe terminale precum Honor Magic7 Pro.

DeepSeek a devenit popular „peste noapte” în SUA, promițând AI mai accesibil decât modelele americane, devenind astfel cea mai descărcată aplicație AI de pe App Store. Este tot un serviciu AI în stil ChatGPT, dar dezvoltat de o companie din China. Diferența ar fi că este bazat pe un cod deschis (open source), iar accesul la funcții avansate, pentru care trebuie să plătești mult pe ChatGPT, sunt disponibile gratuit sau la o fracțiune din costul rivalilor.

În primul moment, Huawei a anunțat că aduce integrarea DeepSeek în serviciile sale cloud. De altfel s-a aflat că DeepSeek este antrenat pe hardware dezvoltat de Huawei. A veni acum rândul Honor cu asistentul său inteligent YOYO și se pare viitorul Find N5 de la Oppo va include și el integrarea DeepSeek.

De la MagicOS 8.0 în sus

Începând de azi, smartphone-urile Honor care rulează MagicOS 8.0 și versiunea 9 își pot actualiza asistentul YOYO pentru a utiliza modelul avansat DeepSeek-R1. Utilizatorii trebuie să aibă versiunea YOYO 80.0.1.503 sau mai mare. Aceasta trebuie activată prin glisarea în sus din partea de jos a smartphone-urilor lor pentru a intra în secțiunea „Agent AI” și se selectează DeepSeek-R1.

Honor spune că modelul DeepSeek va îmbunătăți capacitățile asistentului său cu „gândire profundă”. Va include interacțiune inteligentă și servicii personalizate.

Etichete: , ,

Sursa: GSMArena