LG introduce la vânzare OLED T, primul său televizor transparent, la preț de apartament

Scris de | 19 decembrie, 2024
LG introduce la vânzare OLED T, primul său televizor transparent, la preț de apartament

La CES 2024, la începutul acestui an, LG prezenta primul său televizor OLED transparent, care poate fi transformat într-un televizor „normal” prin ridicarea unui paravan. Acesta părea să fie mai degrabă un concept, nu obligatoriu un televizor pe care clienții să îl poată cumpăra și folosi acasă, dar, se pare că producătorul sud coreean consideră că există o piață pentru așa ceva. Aproape un an mai târziu, LG OLED T intră acum la vânzare, iar prețul este extrem de mare.

LG OLED T folosește o „cutie” wireless pentru afișarea de conținut din surse externe

Televizorul OLED T de la LG vine într-o singură dimensiune, cu diagonală de 77”, iar cei care și-l doresc vor trebui să scoată din buzunar nu mai puțin de 60.000 de dolari americani. Pentru acest preț primești un televizor exclusivist, cu rezoluție 4K și noul cip Alpha 11 A1 de la LG, care oferă procesare de imagine mult îmbunătățită față de generațiile trecute, dar și viteză cu 30% mai mare pentru navigarea prin meniuri și pornirea de aplicații.

Acesta este și unul dintre puținele modele care beneficiază de conectivitate full wireless. Asta înseamnă că televizorul trebuie doar alimentat la curent, toate conexiunile din alte surse fiind realizate la Zero Connect Box, o unitate separată, care transmite semnalul video către televizor printr-o conexiune de mare viteză. Această cutie trebuie să fie în proximitatea televizorului, pe la vreo 3 metri, și poate accepta conexiuni la antena de cablu, console de jocuri, player-e Blu-Ray sau soundbar-uri.

Am văzut acest televizor „pe viu” la CES și a fost greu să găsim o adevărată utilitate pentru el. Imaginea în modul transparent nu este tocmai impresionantă, negrul absolut de pe panelul OLED devenind complet transparent pe acest ecran. De asemenea, design-ul de „acvariu” îl face greu de integrat în anumite spații, în timp ce acel paravan negru care se ridică din spate pentru a transforma televizorul într-unul „opac” nu inspiră prea multă încredere.

Acesta nu este primul concept de televizor OLED ciudat de la LG care ajunge pe piață. Anterior, LG a livrat televizorul OLED R, rulabil, care costa 100.000 de dolari și putea fi ascuns atunci când nu era în utilizare. Acela a fost însă scos de la vânzare după doar câțiva ani, din lipsa interesului din partea clienților.

Etichete: , , , , ,

Sursa: Engadget