Microsoft 365 Copilot este acum disponibil și în limba română

Scris de | 28 octombrie, 2024
Microsoft 365 Copilot este acum disponibil și în limba română

Microsoft a anunțat astăzi adăugarea mai multor limbi în Microsoft 365 Copilot, iar printre acestea se numără și limba română. Copilot ajunge astfel la un total de 42 de limbi diferite pe care le poate înțelege și în care poate comunica.

Microsoft 365 Copilot este un asistent virtual pentru productivitate, care se integrează cu aplicațiile și datele deja existente, înțelege contextul de lucru și oferă securitate. El poate fi folosit în aplicațiile de productivitate din suita Microsoft 365, cum ar fi Word, Excel, PowerPoint, Outlook, Teams, precum și în Business Chat (BizChat), un centru care reunește toate datele utilizatorului – date de pe web, date de lucru și date de afaceri – direct în fluxul de lucru. BizChat transformă tot conținutul organizațional într-o bază de date extinsă, permițând utilizatorilor să folosească Copilot ca partener.

La începutul lunii septembrie, Microsoft a lansat Copilot Pages, o funcție inclusă în chat-ul Copilot, creată pentru colaborarea AI în echipă. Cu Pages, utilizatorii pot păstra răspunsurile generate de Copilot pe o pagină separată, pe care o pot edita și, atunci când este gata, o pot partaja cu echipa pentru colaborare folosind Microsoft 365 Copilot. De exemplu, acest asistent bazat pe AI simplifică procesul de creare și rezumare a notițelor din timpul întâlnirilor prin organizarea automată a discuțiilor desfășurate în cadrul acestora.

Microsoft 365 Copilot poate fi folosit și în Word, pentru diverse aplicații, precum transformarea textului într-un tabel, precum și în Outlook, unde poate rezuma un thread de mail, poate sugera răspunsuri la email-uri și ajuta la gestionarea inbox-ului. Printre companiile din România care folosesc deja Microsoft 365 Copilot se numără Leviatan Group și Banca Transilvania.

Etichete: , , , , , ,