Poate PC-ul tău să ruleze Call of Duty: Black Ops 6? Cerințele de sistem

Scris de | 17 octombrie, 2024
Poate PC-ul tău să ruleze Call of Duty: Black Ops 6? Cerințele de sistem

Lansarea noului Call of Duty: Black Ops 6 va avea loc în curând, pe data de 25 octombrie. În așteptarea marii zile, cei de la Activision au publicat de curând și o listă a cerințelor de sistem, dar ne-au dezvăluit și data la care putem face pre-load jocului. Și ca să ne facă și mai multă poftă de pac-pac, publisher-ul a publicat și un nou trailer care ne arată câteva faze din gameplay-ul noului titlu din seria Black Ops.

Conform tabelului cu cerințe de sistem, configurația minimă pe care te vei putea juca Call of Duty: Black Ops 6 trebuie să conțină un procesor Intel Core i5-6600, ori alternativa AMD Ryzen 5 1400. Dar na, procesoare capabile avem mai toți și adevărata problemă este placa video. În cazul noului joc, vei avea nevoie fie de o NVIDIA GeForce GTX 960, fie o Radeon RX 470, ori dacă te simți aventuros, o placă Intel Arc A580. Deci vorbim despre plăci cu 2 sau 4GB de VRAM. Capacitatea de memorie RAM necesară este de numai 8GB, și ca de obicei, ai nevoie de peste 100GB liberi pe SSD pentru a stoca jocul.

Call of Duty: Black Ops 6 – cerințe de sistem

Minim Recomandat Competitiv / 4K Ultra
OS Windows 10 64 Bit (ultima actualizare) Windows 10 64 Bit (ultima actualizare) sau Windows 11 64 Bit (ultima actualizare) Windows 10 64 Bit (ultima actualizare) sau Windows 11 64 Bit (ultima actualizare)
CPU AMD Ryzen 5 1400 sau Intel Core i5-6600 AMD Ryzen 5 1600X sau Intel Core i7-6700K AMD Ryzen 7 2700X sau Intel Core i7-8700K
RAM 8 GB 12 GB 16 GB
Placă Video AMD Radeon RX 470 sau NVIDIA GeForce GTX 960 sau Intel Arc A580 AMD Radeon RX 6600XT sau NVIDIA GeForce GTX 1080Ti / RTX 3060 AMD Radeon RX 6800XT sau NVIDIA GeForce RTX 3080 / RTX 4070
Memorie Video 2 GB 8 GB 10 GB
Spațiu de stocare SSD cu 102 GB spațiu disponibil la lansare SSD cu 102 GB spațiu disponibil la lansare SSD cu 102 GB spațiu disponibil la lansare

Cerințele de sistem recomandate mi se par adesea inutile, așa că următoarele pe care vreau să le discutăm sunt cele competitive, pentru gamerii pe care îi interesează mediile mari de cadre pe secundă. Și conform Activision, dacă vrei să te joci Call of Duty: Black Ops 6 online la nivel competitiv ai nevoie de un procesor AMD Ryzen 7 2700X ori de vreun Core i7-8700K. Crește și nevoia de memorie RAM, de la 8 la 16GB, iar toate cadrele pe secundă extra vor trebui împinse fie de o placă AMD Radeon RX 6800XT, fie de RTX 3080 / RTX 4070 de la NVIDIA.

Trailer-ul cu gameplay din Call of Duty: Black Ops 6 ne arată câteva mecanici de-ale jocului și ne confirmă faptul că vom avea o campanie single-player, un mod multiplayer tradițional, cât și modul co-op cu zombie. Povestea noului joc duce mai departe firul narativ din Call of Duty: Black Ops Cold War și urmărește aventurile lui Frank Woods și Troy Marshall. Deși lansarea oficială are loc pe data de 25 octombrie 2024, jocul poate fi descărcat în avans începând cu data de 21 octombrie 2024, ora locală 07:00, pentru a fi gata de joc încă din primul minut.

Etichete: , ,