Intel și AMD își unesc forțele împotriva procesoarelor ARM

Scris de | 17 octombrie, 2024
Intel și AMD își unesc forțele împotriva procesoarelor ARM

Se pare că Intel și AMD au decis să îngroape securea războiului și și-au unit forțele pentru a lupta cu un rival comun: arhitectura ARM. Planul celor doi giganți tech a început prin stabilirea unui grup companii care susține în continuare ecosistemul x86, cel cu care suntem atât de obișnuiți în ziua de astăzi. Asta vine ca răspuns la procesoarele lansate în ultimii ani de către Apple și Qualcomm, care au reușit pentru prima dată în mult timp să ofere o alternativă reală și viabilă pentru arhitectura „standard” în zona de PC-uri. Alte companii sau personalități care susțin această mișcare sunt Google, Broadcom, Dell, HP, Lenovo, Oracle, Microsoft, Tim Sweeney (CEO Epic Games), dar și Linus Torvalds, creatorul sistemului de operare Linux.

Conform declarațiilor venite de la șefii ambelor companii, ideea din spatele acestui grup consultativ este de a spori compatibilitatea între sistemele x86, de a le face și mai simplu de folosit și evident, de a stoarce cât mai multă performanță dintr-o arhitectură destul de veche. Setul ăsta de instrucțiuni x86 a fost lansat pe la final de ani ’70 odată cu Intel 8086, iar după ce AMD a reușit să pună mâna pe o licență pentru acest standard, a pornit bătălia care se desfășoară și-n ziua de astăzi. Sau mai bine spus, care s-a purtat până nu de mult, iar acum obiectivele comune ale celor de la Intel și AMD sună cam așa:

  • Îmbogățirea ofertei pentru clienți și compatibilitatea între hardware și software;
  • Simplificarea arhitecturii pentru a îmbunătăți consistența aplicațiilor folosind produse x86 de la Intel și AMD;
  • Facilitarea integrării mai ușoare de funcții noi în sistemele de operare și aplicațiile din acestea.
FOTO via Qualcomm

Mi se pare foarte amuzant să văd cum Intel și AMD brusc au uitat de conflictul dintre ei și au bătut palma atunci când pozițiile le-au fost amenințate. În schimb nu mă surprinde, mai ales că o vedeam venind după ce Apple a introdus pe piață procesoarele M1, M2 și M3, astfel lăsând în urmă soluțiile x86 oferite de Intel. După care îi avem și pe cei de la Qualcomm, care tocmai ce-au lansat platformele Snapdragon X Elite și Plus cu care încearcă să acapareze piața de laptopuri cu Windows. Și poate că acum urmează momentul ăla în care PC-ul devine o platformă și mai stabilă, iar colaborarea dintre doi jucători atât de mari ne va aduce ceva mai mult decât niște bani extra pentru ei. Cine știe? Poate că se bagă și Microsoft pe fir și optimizează împreună Windows 11, ca să nu mai aibă atâtea probleme.

Etichete: , , ,

Sursa: AMD