ASUS TUF Gaming A15 review: Gama TUF devine din ce în ce mai bună
Energy Expo - Join the revolution

ASUS TUF Gaming A15 review: Gama TUF devine din ce în ce mai bună

Scris de | 1 octombrie, 2024

Nu prea mai am parte de multe premiere în ceea ce privește produsele sosite la test care ajung pe mâinile mele, însă astăzi pot să vorbesc în premieră despre un laptop de gaming ASUS din gama TUF Gaming, și nu din gama ROG. Ba chiar am recomandat la viața mea, prietenilor, să-și cumpere un laptop din această gamă, iar părerile au fost de la bune spre foarte bune. Ei bine, nu credeam să fiu impresionat de această gamă, însă pe masa de test, acum, se află un laptop reliable, care vine într-o gamă de preț ceva mai joasă. Și când spun „ceva mai joasă” mă refer că poți cumpăra varianta de top a lui A15 (2024) cu mai puțin de 10.000 de lei, deci deja putem spune că nu intrăm în teritoriul lui ROG Zephyrus.

Așa că să trecem spre clientul de astăzi, un alt laptop ASUS, însă unul care pe mine m-a impresionat, totuși, tocmai prin faptul că e un device care își va face treaba foarte bine în mai orice scenariu, nu te bagă la rate infinite și vine la pachet și cu un procesor de top, dar și cu o gamă variată de porturi, ceva ce nu mai e chiar la ordinea zilei. Încă din primele zile de utilizare mi-am dat seama că acest TUF are potențialul de a fi un laptop extrem de căutat încă din primele zile.

Design „industrial”

Ei bine, aici intrăm deja tare în pâine cu unul dintre punctele forte. TUF Gaming A15 nu este nicidecum un laptop subțire, este unul destul de generos în dimensiuni, însă asta atrage cu sine și lucruri, spun eu, foarte bune. Adică răcirea de top pentru un laptop, ceva ce n-o să vedem pe modele ceva mai pricy, dar care, într-adevăr, arată și mai elegant. Acets TUF e mai din topor, însă într-un sens foarte bun al acestei expresii. Mie unul îmi place, îmi dă acea senzație de mașinărie puternică, care poate rula orice joc îți place, dar care se poate transforma și în workstation la nevoie. Poți plimba acest laptop cu tine destul de ușor, avem parte de o diagonală de 15 inci, însă greutatea e destul de crescută, de 2,2 kg.

Per total, designul acestui laptop aduce tare mult cu unul industrial, și se vede de la o poștă că asta a vrut ASUS. Nu vedem finisajele ceva mai elegante de pe gamele superioare de preț, precum ROG Zephyrus, care sunt în 2024 niște modele absolut superbe din punct de vedere estetic, subiectiv vorbind. Mie îmi place și un „workhorse” cu care simți că poți să bați și cuie la nevoie.

Plus că nu avem RGB pe spatele capacului, acolo unde găsim și logo-ul TUF reliefat, sculptat cu laser așa cum se laudă producătorul taiwanez. Iar pe partea șasiului care înconjoară tastatura regăsim multe inscripții în același stil industrial, acompaniate de patru becuri led de stare, care indică, printre altele și starea bateriei, dacă se încarcă sau nu, dar și activarea modului avion.

Nu avem parte de un display de top, dar e numai bun pentru titluri esports

Ei bine, la fel ca atunci când vorbim de telefoane din game medii de preț, spunem mereu că producătorul a trebuit să facă rabat la ceva, iar în cele mai dese cazuri este vorba de camera foto sau de procesor. EI bine, în cazul laptopurilor, aproape mereu este vorba de display. Aici avem parte de un panou IPS, în detrimentul unui OLED. Ca o completare aici, am tot scris despre laptopuri asus în acest an, iar push-ul pe tehnologia OLED este un obiectiv foarte important pentru producător. Desigur, această gamă trebuie să mai taie cumva din costuri, însă eu unul nu pot să spun că am fost nemulțumit. Da, diferența în calitate e evidentă, față de modelele Republic of Gamers, însă pentru cine vrea să joace un Dota 2 sau un CS2 cinstite, nici că are nevoie de mai mult. Avem aici, totuși, un panou QHD (2560 x 14440) cu o rată de reîmprospătare de 165 Hz.

În fine, ecranul este unul destul de versatil, pe care îl poți folosi la fel de bine într-o gamă largă de genuri de jocuri și e ok și pentru conținut multimedia, însă dacă ești super pretențios cu așa ceva ar trebui totuși să te orientezi să scoți ceva mai mulți bani din buzunar. All-round, display-ul este ceva cu care suntem obișnuiți în acest segment de 7000-9000 lei, și este un compromis necesar pentru integrarea unui CPU și GPU foarte puternice, despre care vom vorbi ceva mai încolo.

Tastatura cu numpad, taste multimedia și un trackpad generos

Unul dintre cele mai importante aspecte la care trebuie să fii atent atunci când vrei să-ți cumperi un laptop pe care să-l folosești la gaming și în alte scenarii decât cel obișnuit, de acasă, este tastatura. Preferința mea personală ar fi fost o tastatură fără numpad, le prefer pe acestea deoarece sunt mai aerisite, lucru care contează destul de mult, mai ales pe un laptop care are o diagonală mai mică de 16 inci. În cazul acestui TUF A15, tastele pot da senzația de aglomerare, deoarece sunt foarte multe, înghesuite într-un șasiu care nu este atât de lung. Marginile sunt destul de subțiri din această cauză, iar riscul de a apăsa greșit tastele până ajungi să te obișnuiești cu acest format este destul de mare. Desigur, problema dispare odată cu timpul.

Avem și patru taste de acces rapid, identice cu cele de pe alte game (ROG Flow îmi vine acum rapid în minte). Adică pentru control multimedia (Volume UP/DOWN), activare/dezactivare microfon și acces la aplicația Armoury Crate, de unde vei controla mai orice aspect ține de funcționarea optimă a acestui laptop de gaming.

În ceea ce privește trackpad-ul, acesta este și el unul de dimensiuni mai generoase, însă mai mult lat, decât lung. Îți poți face destul de ușor treaba cu el, fără să ai nevoie de un mouse extern, în sarcini de zi cu zi, și atunci când ești „on the go”, însă, desigur, la gaming vei avea nevoie de un mouse separat. Nu e deranjantă mărimea touchpad-ului, rămâne suficient spațiu și pentru palmrest. Calibrarea totală a spațiului ocupat de tastatură și trackpad este una eficientă, care caută să valorifice fiecare centimetru din acest șasiu.

Avem Ryzen cu AI, doar că fără AI momentan

Așa cum probabil ai mai citit în review-urile noastre de laptopuri din ultima vreme, Ryzen AI vine fără funcții AI on-device momentan. Asta din cauză că Copilot+ nu este încă disponibil pe nici un device care nu vine echipat cu un procesor Qualcomm Snapdragon X. Desigur, e posibil să vedem și aceste funcții odată cu finalul acestui an, și e mereu o idee bună să achiziționezi un laptop future proof, mai ales având în vedere tot push-ul industriei către mașinăriile care vin la raft cu capacitate de inteligență artificială pe on-device.

În afară de AI, acest TUF A15 vine cu unul dintre cele mai noi și mai puternice procesoare AMD Ryzen Mobile, în speță Ryzen AI 9 8945H, deși nu vorbim chiar de vârful de gamă, cel cu HX în denumire. Acesta e mai mult decât capabil de sarcini destul de complexe, de la joacă la editare foto sau video, ajutat fiind și de GPU-ul de la Nvidia. Îți las mai jos și rezultatele din testele sintetice pe care le rulăm de fiecare dată, rezultate care, spre surprinderea mea, au fost ceva mai bune decât la un ROG Zephyrus G16 pe care l-a testat Cătălin de curând, și care venea echipat chiar cu vârful de gamă de la AMD menționat mai devreme.

Varianta pe care am primit-o noi la test vine la pachet și cu 1TB spațiu de stocare pe SSD NVMe, care ajunge la rate de citire de până la 5 GB/s, și de citire, la 3,6 GB/s. De asemenea, memoria RAM este DDR5, la 5600 Mhz, iar sloturile sunt accesibile pentru a efectua upgrade-urile necesare, la nevoie, atât cel pentru SSD, cât și cele SO-DIMM.

NVIDIA GeForce RTX 4070 Laptop, pentru gaming în 1440p

De NVIDIA GeForce RTX 4070 cred că am scris aici pe connect.ro de ne-a venit rău, și mie dar și colegilor mei. Este un GPU excelent pentru laptopurile lansate în 2024, capabil, te poți baza pe el, și este dezvoltat pentru gaming în rezoluție 1440p. Varianta de pe TUF Gaming A15 vine la pachet chiar și cu un TDP mărit, de până la 140W, pentru un plus de performanță față de alte modele. Eu m-am jucat titluri esports precum Dota 2 sau CS2 și am fost perfect mulțumit de performanță, și mai important de specificat aici, mulțumit și de temperaturi. 

Pentru că, TUF A15, având un șasiu mai ofertant din punct de vedere al grosimii, dar și un decupaj care creează o fantă de aer exact între șasiu și ecran, este unul dintre puținele laptopuri care mi-au trecut prin mână și care nu se prea încing. Da, ai citit bine. E un laptop pe care oriunde l-ai atinge, în gaming, nu devine deranjant pentru degete. Și asta nu doar în perimetrul tastaturii, sau mai exact, al tastelor WASD care sunt folosite preponderent la joacă.

Iar mai mult decât atât, avem parte și de toate tehnologiile „echipei verzi”, în frunte cu DLSS, care vor spori considerabil performanța în titlurile AAA, adică cele mai demanding pe care le poți rula la ora actuală. Diferențele sunt destul de simțitoare, și, ca de obicei, am rulat Cyberpunk 2077 ca să-și dai seama exact ce poate acest device. Rezultatele, mai jos.

Conectivitate & Baterie

Și oferta de porturi de pe pe TUF A15 2024 este una care mă satisface, și avem parte, printre altele, de un port USB-C cu power delivery la 100W. Asta înseamnă că laptopul se va descărca mai greu, atunci când îl încarci în acest mod, când sunt rulate sarcini mai dificile, precum rendering sau gaming. Din păcate, nu avem și un astfel de încărcător secundar în pachet deci va trebui să te descurci din alte surse. Încărcătorul lui de „bază” este unul clasic, cu port proprietar ASUS, la 240W.

Mai avem în completarea acestui port versatil, care suportă și DisplayPort, un jack audio de 3.5mm, un HDMI 2.1, o mufă RJ45 (!!), lucru pe care îl mai vedem destul de rar și care este foarte folositor pentru cei care au nevoie de un workstation bun și de joacă pe care să-l folosească preponderent acasă, două USB-A convenționale, dar și un al doilea USB-C, cu DisplayPort, însă fără power delivery, de această dată.

În ceea ce privește acumulatorul montat pe acest device, avem parte de o baterie de 95Wh, care va rezista în mod normal la câteva ore de utilizare în browsing, cu profilul „Windows” activat din Armoury Crate, însă în gaming situația se schimbă drastic. Dar, desigur, acesta este cazul și la oricare altă mașinărie de joacă pe care o testăm noi sau care există. Per total, și aici, performanța este oarecum ajutată de Ryzen AI.

Concluzia connect

ASUS TUF Gaming A15 este un laptop care m-a impresionat prin versatilitatea sa, pe care, parcă, nu o mai regăsim chiar atât de des la laptopurile care fac parte chiar și din game mai mari de preț. E un laptop onest, cinstit, știi de la început ce cumperi și te trece prin toate sarcinile de care ai nevoie. Vine la pachet cu un procesor destul de puternic, chiar dacă nu e un vârf de lance în noua eră Ryzen AI, și cu o placă video cu TDP crescut, care sporește performanța în jocuri.

Fără îndoială, este unul dintre cele mai bune laptopuri de gaming pe care le poți lua în considerare, dacă ai nevoie să cumperi ceva sub 9000 de lei. Ecranul nu este chiar în top, însă „se scoate” prin fluiditate, iar selecția de porturi este mai mult decât mulțumitoare.

Plusuri

  • Oferta de porturi / Conectivitate
  • GPU cu TDP crescut
  • Utilizare eficientă a spațiului de pe șasiu pentru tastatură și touchpad, eficientizarea fiecărui centimetru
  • Led-urile de stare

Minusuri

  • Poate sunt eu răsfățat prea mult de OLED, iar IPS-urile nu mă mai impresionează atât de tare
  • Greutate destul de mare, găsim laptopuri de gaming și mai ușoare, cu performanțe asemănătoare

Etichete: , , , , , , ,