Energy Expo - Join the revolution

Huawei lansează primul smartwatch care măsoară constant tensiunea arterială: cu ce noutăți mai vine Huawei Watch D2

Scris de | 26 septembrie, 2024
Huawei lansează primul smartwatch care măsoară constant tensiunea arterială: cu ce noutăți mai vine Huawei Watch D2

Huawei Watch D2, noua generație de wearables pentru monitorizarea tensiunii arteriale (ABPM), certificat medical, este acum disponibil pentru precomandă pe Huawei Store România.

Lansat la evenimentul dedicat produselor wearable Huawei care a avut loc la Barcelona, și la care am fost și noi prezenți, Huawei Watch D2, certificat conform standardului european CE (MDR – Medical Device Regulation), oferă monitorizarea continuă a tensiunii arteriale timp de 24 de ore, beneficiind de noul sistem HUAWEI TruSense pentru rezultate mai rapide și mai precise.

Monitorizarea sănătății pe durata întregii zile

Factorii precum stresul, presiunea cotidiană dar și obiceiurile alimentare pot provoca fluctuații ale tensiunii arteriale. Prin urmare, monitorizarea dinamică a acesteia este benefică pentru a identifica din timp riscurile de hipertensiune. Ghidurile internaționale pentru gestionarea hipertensiunii, precum cele ale ISH 2020, ACC/AHA 2017 și ESC/ESH 2018, recomandă ABPM ca fiind unul dintre cele mai eficiente moduri de măsurare a tensiunii arteriale pentru diagnosticarea hipertensiunii, fiind considerat „standardul de aur” în acest domeniu.

Huawei colaborează îndeaproape cu experți globali în hipertensiune, cum ar fi George S. Stergiou, președintele ales al Societății Internaționale de Hipertensiune, și profesorul Wang Jiguang, președintele Ligii Chineze de Hipertensiune, pentru a dezvolta soluții mai bune pentru monitorizarea tensiunii arteriale. Aceste eforturi au dus la lansarea Huawei Watch D2, care monitorizează tensiunea arterială la încheietură 24/7, oferind notificări și suport pentru măsurători automate pe timpul nopții.

Primul smartwatch cu ABPM aprobat de NMPA și MDR

Huawei Wtach D2 este primul device purtabil care oferă monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale (ABPM), aprobat de NMPA și MDR. Acest obiectiv a fost facilitat de către sistemul Huawei TruSense, dezvoltat după mai bine de un deceniu de cercetare în domeniu. Ceasul include un senzor de presiune de înaltă precizie, o pompă în miniatură și un airbag gonflabil, asigurând măsurători mai precise ale tensiunii arteriale.

În plus, Huawei Watch D2 oferă funcții avansate precum analiza EKG, monitorizarea nivelului de oxigen în sânge (SpO2), ritmul cardiac, nivelul de stres și temperatura pielii. Utilizatorii pot măsura simultan nouă indicatori corporali și pot obține un raport general al sănătății prin funcția Health Overview.

Design

Huawei Watch D2 este mai compact, mai redus în greutate și poate fi purtat continuu pentru monitorizarea completă a tensiunii arteriale. Are un ecran mare de 1,82 inci, cu o interfață colorată. Disponibil în variantele de culoare Black și Gold White, ceasul este echipat cu o curea din fluoroelastomer și o variantă de curea din piele albă. Este compatibil cu dispozitivele iOS și Android.

Preț și disponibilitate în România

Huawei Watch D2 este disponibil pentru precomandă în magazinul oficial Huawei România, la prețul recomandat de 1.999 lei. Pentru comenzile plasate până la 31 octombrie 2024, clienții beneficiază de oferte speciale, inclusiv căști cadou FreeBuds 5i, garanție extinsă de 12 luni și 3 luni de abonament gratuit la Huawei Health+.

ROG Zephyrus G14 (GA403)

Etichete: , , ,