Energy Expo - Join the revolution

Apple nu mai este al doilea producător de smartphone-uri la nivel mondial, în ceea ce privește unitățile vândute: cine i-a luat locul

Scris de | 19 septembrie, 2024
Apple nu mai este al doilea producător de smartphone-uri la nivel mondial, în ceea ce privește unitățile vândute: cine i-a luat locul

Când ești utilizator de smartphone-uri în Uniunea Europeană sau SUA, e ușor să cazi în capcana în care piața locală pare să fie doar o competiție între Samsung și Apple, iar tot restul devine cel mult zgomot de fundal. Desigur, situația reală este mult mai variată și mai interesantă.

Xiaomi este o companie de care auzim mereu în România, însă poate unii dintre noi nu au o idee clară despre cât de mare este pe piața internațională a smartphone-urilor. E bine, luna trecută, Xiaomi a vândut mai multe smartphone-uri decât Apple, la nivel mondial.

Conform celei mai recente analize de la Counterpoint Research, deși este o realizare majoră, nu este fără precedent: Xiaomi a depășit Apple într-un mod similar cam în aceeași perioadă din 2021. Deși Xiaomi a avut un 2024 foarte bun până acum, fiind în creștere de la lună la lună, circumstanțele care au dus la depășirea acestui prag au mai mult de-a face cu Apple și cu faptul că vânzările companiei americane scad întotdeauna imediat înainte de lansarea noilor iPhone-uri.

Totuși, Xiaomi merită recunoaștere pentru faptul că se poate lăuda cu suficiente vânzări pentru a depăși un gigant ca Apple, chiar dacă doar temporar. Analiza Counterpoint creditează o restructurare a gamei de telefoane a brandului, concentrându-se pe mai puține dispozitive în fiecare segment și pe o atenție mai mare către segmentul premium.

Desigur, seria iPhone 16 sosește mâine la rafturile magazinelor și, deși încă nu avem estimări de vânzări în ceea ce privește precomenzile din ultimele săptămâni, suntem destul de siguri că Apple e pe cale să depășească din nou chiar și Samsung.

ROG Zephyrus G14 (GA403)

Etichete: , , , , , ,

Sursa: via Android Authority