Energy Expo - Join the revolution

Android 15 în versiune finală ar putea fi lansat în doar câteva zile

Scris de | 27 august, 2024
Android 15 în versiune finală ar putea fi lansat în doar câteva zile

Va trebui să ne pregătim de actualizări pe dispozitivele flagship cu Android de la marii producători, întrucât Google ar fi pe cale să lanseze Android 15 în mod oficial, în varianta open-source. Acest lucru înseamnă că toți producătorii de smartphone-uri vor începe dezvoltarea propriilor variante de Android, cu modificările necesare pentru a rula pe telefoanele proprii. Anumiți producători, precum Samsung și alți parteneri majori ai Google, au însă deja acces la Android 15 și vor începe să ofere actualizări mai repede decât alții. Conform Android Authority, lansarea oficială a sistemului de operare este foarte aproape.

Când se lansează Android 15

Android 15 a fost în teste încă din luna februarie, în variantă Developer Preview, iar recent a ajuns la versiunea Beta 4.2, una care este aproape completă. Publicația Android Authority raportează pe baza unor surse proprii, anonime, că sistemul de operare pentru mobile de la Google va fi oficial lansat peste o săptămână, deci marți, pe data de 3 septembrie 2024. Această dată pune debutul Android 15 la doar 11 luni lansarea oficială a lui Android 14, însă aceasta nu este prima dată când o nouă versiune de Android se lansează mai devreme.

Android 13, de exemplu, a debutat pe 15 august, în timp ce Android 11 a fost lansat pe data de 8 septembrie. Spre diferență de Apple, care leagă debutul unui nou iOS de lansarea celei mai noi generații de iPhone, Google pare că nu are o dată concretă stabilită pentru lansare.

De altfel, noile sale telefoane din seria Pixel 9 au fost toate lansate cu versiunea de software Android 14. Ne așteptăm însă ca acestea să fie chiar primele telefoane care primesc imediat actualizarea de software, alături (probabil) de modelele din generațiile precedente, Pixel 8 și Pixel 7, Seria Pixel 6 se apropie însă de finalul perioadei de suport, întrucât abia de la Pixel 8, compania a promis câte 7 ani de actualizări software.

ROG Zephyrus G14 (GA403)

Etichete: , , ,

Sursa: Android Authority