Energy Expo - Join the revolution

Citatele false din trailerul noului film al lui Francis Ford Coppola, „Megalopolis”, ar fi fost create cu AI

Scris de | 26 august, 2024
Citatele false din trailerul noului film al lui Francis Ford Coppola, „Megalopolis”, ar fi fost create cu AI

Săptămâna trecută a marcat debutul trailerului oficial pentru Megalopolis, cel mai nou film al lui Francis Ford Coppola, unul pe care regizorul și-ar fi dorit toată viața să îl facă, și pe cât de bizară și de suprarealistă pare pelicula din cele 2 minute și ceva de filmări pe care le vedem, altceva a atras atenția privitorilor. Este vorba de citatele false folosite în trailer, care sugerau că filmele anterioare ale lui Coppola ar fi fost criticate de publicații și critici importanți la vremea la care au apărut în cinematografe. Astfel, trailerul sugera că, deși inițial filme ca Apocalypse Now sau The Godfather ar fi fost văzute ca „un gunoi epic”, acestea au intrat ulterior în panteonul cinematografiei, devenind adevărate piese de referință.

Doar că realitatea nu stă chiar așa, și cei de la Vulture, una dintre publicațiile care au investigat citatele negative pentru filmele anterioare ale lui Coppola, au demonstrat destul de repede că acestea au fost fabricate. Ba mai mult, nu doar că review-urile din care au fost luate „citatele” nu spuneau acele cuvinte, ci adesea erau pozitive, lăudând filmul.

Vinovatul a fost găsit în urma unei investigații rapide făcută de cei de la Lionsgate, studioul din spatele filmului. Eddie Egan, persoana care ar fi fost responsabilă pentru această eroare, ar fi folosit inteligența artificială pentru a descoperi citate vechi, negative, contemporane cu filmele cu care au fost asociate. Nici Egan, nici Lionsgate nu ar fi avut vreo intenție de a falsifica citatele.

Este încă o dovadă a faptului că AI-ul nu reprezintă o unealtă de încredere când vine vorba de anumite informații, fiind foarte dese exemplele de dezinformare provocată de această tehnologie. De asemenea, ușurința cu care poate fi păcălită nu oferă prea multă siguranță, iar Eddie Egan a fost disponibilizat în urma acestei erori.

ROG Zephyrus G14 (GA403)

Etichete: , , ,

Sursa: AI was responsible for the fake quotes in the Megalopolis trailer