Energy Expo - Join the revolution

Ce PC este necesar pentru a rula noul Star Wars: Outlaws

Scris de | 19 august, 2024
Ce PC este necesar pentru a rula noul Star Wars: Outlaws

Star Wars: Outlaws, noul joc open world în celebrul univers dezvoltat de studioul suedez Massive Entertainment deținut de către Ubisoft, se pregătește pentru lansare. Pentru că nu mai este mult până la debutul de pe 30 august (sau 27, pentru cei care plătesc în plus pentru edițiile scumpe ale jocului), au fost publicate și cerințele de sistem pentru varianta de PC, pentru a oferi timp celor care vor să îl joace să își pregătească sistemele pentru el. Se pare că cerințele nu sunt tocmai înalte, mulți gameri având ocazia să îl încerce pe detalii înalte, atât timp cât au un PC de gaming configurat în ultimii câțiva ani.

Ubisoft a publicat lista de cerințe de sistem pentru noul joc Star Wars: Outlaws, primul „open world” în celebrul univers

Massive Entertainment pune profilul de bază pentru o experiență la rezoluție Full HD, în 30 de cadre pe secundă, cu upscaling pe „quality” (FSR sau DLSS). Pentru asta, vei avea nevoie de un computer echipat cu procesor Intel Core i7-8700K sau AMD Ryzen 3600, 16 GB memorie RAM și una dintre aceste plăci video: GeForce GTX 1660 6GB, Radeon RX 5600 XT 6GB sau Intel Arc A750 8GB. Jocul ocupă 65 GB, indiferent de setările pe care dorești să îl joci.

Totuși, „recomandat” este să ai o configurație puțin mai puternică pentru o experiență de joc mai bună: 1080p la 60 FPS cu setări High și upscaling pe nivel „quality”. Această configurație necesită un Core i5-10400 sau Ryzen 5 5600X, 16 GB memorie RAM și GPU GeForce RTX 3060 8GB sau Radeon RX 6700 XT 12GB. Pentru nivelul „enthusiast”, în rezoluție 1440p la 60 FPS, Ubisoft recomandă componente ceva mai noi: Core i5-11600K/Ryzen 7 5800X și GPU RTX 4070 sau Radeon 6800 XT.

În cele din urmă, pentru cea mai bună experiență „Ultra”, care promite 4K la 60 cadre pe secundă cu upscaling Quality, este recomandat un procesor Intel Core i7-12700K sau Ryzen 5800X3D și GeForce RTX 4080/Radeon RX 7900XT.

Cu această ocazie a fost lansat și un trailer dedicat funcțiilor speciale disponibile pe PC, precum ray tracing, ray reconstruction, DLSS, frame generation, NVIDIA Reflex și posibilitatea de a rula jocul pe ecrane ultra-wide, la frecvențe înalte. Trailer-ul promite și opătimizări speciale pentru procesoarele Intel din generația 14, sugerând că există un parteneriat atât cu NVIDIA, cât și cu Intel.

Lista cerințelor de sistem

Minimum 

• Visual settings: 1080p/30 FPS/Low preset with upscaler set to quality

• GPU: GeForce GTX 1660 6GB / AMD RX 5600 XT 6GB / Intel Arc a750 8GB (ReBAR ON)

• CPU: INTEL® CORE™ i7-8700K / AMD Ryzen 5 3600 

• RAM: 16GB (dual-channel mode) 

• OS: Windows 10/11 with DirectX 12 

• SSD Storage: 65GB 

 Recommended 

• Visual settings: 1080p/60 FPS/High preset with upscaler set to quality

• GPU: GeForce RTX 3060 8GB / AMD RX 6700 XT 12GB

• CPU: INTEL® CORE™ i5-10400 / AMD Ryzen 5 5600X 

• RAM: 16GB (dual-channel mode) 

• OS: Windows 10/11 with DirectX 12 

• SSD Storage: 65GB 

 Enthusiast 

• Visual settings: 1440p/60 FPS/High preset with upscaler set to quality

• GPU: GeForce RTX 4070 12GB / AMD RX 6800 XT 16GB

• CPU: INTEL® CORE™ i5-11600K / AMD Ryzen 7 5800X 

• RAM: 16GB (dual-channel mode) 

• OS: Windows 10/11 with DirectX 12 

• SSD Storage: 65GB 

 Ultra 

• Visual settings: 4K/60 FPS/Ultra preset with upscaler set to quality

• GPU: GeForce RTX 4080 16GB / AMD RX 7900 XTX 24GB

• CPU: INTEL® CORE™ i7-12700K / AMD Ryzen 7 5800X3D 

• RAM: 16GB (dual-channel mode) 

• OS: Windows 10/11 with DirectX 12 

• SSD Storage: 65GB 

Cei care vor comanda varianta „standard” a jocului pe PC, Xbox Series sau PlayStation 5, îl vor putea accesa începând cu 30 august, în timp ce fanii care cumpără edițiile Gold sau Ultimate vor avea acces la el începând cu 27 august, cu trei zile mai devreme.

ROG Zephyrus G14 (GA403)

Etichete: , , , , , , , ,

Sursa: via The Verge