Energy Expo - Join the revolution

Procesoarele AMD mai vechi rămân vulnerabile la atacurile „Sinkclose”

Scris de | 12 august, 2024
Procesoarele AMD mai vechi rămân vulnerabile la atacurile „Sinkclose”

Se pare că piața de procesoare se confruntă cu diverse probleme, atât de stabilitate, cât și de securitate. Intel pare că încearcă să rezolve problemele recente, lansând microcodul care ar trebui să asigure longevitate și stabilitate procesoarelor Core din seriile 13 și 14, dar acum AMD are probleme de securitate pe majoritatea procesoarelor sale lansate din 2006 și până în prezent. Deși compania a promis o rezolvare pentru vulnerabilitatea „Sinkclose” pe generațiile recente de cipuri, se pare că utilizatorii de procesoare Ryzen și Threadripper din primele generații nu vor primi actualizări similare.

AMD Ryzen și Threadripper din primele generații nu vor fi actualizate

Conform Tom’s Hardware, care citează reprezentanți AMD, procesoarele „mai vechi”, care au ieșit din fereastra de suport software, nu vor fi actualizate. Astfel, sistemele care integrează procesoare precum Ryzen 1000, 2000 sau 3000, cât și Threadripper 1000 sau 2000, lansate în urmă cu mai mulți ani, nu vor mai fi „sigure” împotriva atacurilor. Acele sisteme vor putea fi „sparte” folosind breșa Sinkclose, însă nu utilizatorii de rând ar trebui să se îngrijoreze cel mai tare.

Prin intermediul acestei vulnerabilități, computerele care sunt folosite în companii mari sau organizații guvernamentale sunt cei vizați, întrucât este necesar acces direct la acele sisteme. Totuși, în cazul în care vulnerabilitatea este folosită, atacatorii ar putea rula cod direct în System Management Mode, o zonă care este, de obicei, protejată.

Cei care dețin procesoare mai noi, precum Ryzen 4000, 5000, 7000 sau noile serii 9000, cât și celelalte procesoare derivate, precum Threadripper mai noi, sau toate modelele Epyc, cât și procesoarele dedicate sistemelor „embedded”, au primit sau urmează să primească actualizări pentru a corecta aceste probleme.

Deși Intel primește cele mai multe lovituri în public în ultima perioadă, se pare că nici AMD nu este lipsit de critici. Recent lansatele procesoare AMD Ryzen 9000 par să nu ofere un aport major de performanță față de generația anterioară, cel puțin în gaming, ceea ce face upgrade-ul la aceste modele greu de recomandat. Totuși, noile procesoare vin cu un mare avantaj, atât față de generația anterioară, dar în special față de alternativele de la Intel: eficiență energetică. Acestea pot oferi performanță similară la o fracțiune din consumul de energie al concurenței, ceea ce asigură nu doar economie în utilizare, dar și temperaturi de operare mai mici.

ROG Zephyrus G14 (GA403)

Etichete: , , , , , , ,

Sursa: Tom's Hardware