Canva își consolidează oferta de produse AI prin achiziția Leonardo.ai

Scris de | 30 iulie, 2024
Canva își consolidează oferta de produse AI prin achiziția Leonardo.ai

Canva, una dintre cele mai populare platforme de editare foto online, a anunțat că a cumpărat Leonardo.ai, o companie australiană care se ocupă cu generarea de imagini online folosind modele AI precum Stable Diffusion și altele proprietare sau modificate. Integrând capabilitățile de generare de imagini ale Leonardo, Canva va avea putea concura mai bine cu alte platforme și servicii de editare foto online sau offline, precum Photoshop.

Canva va integra tehnologia Leonardo.ai în produsele sale

 Se pare că cei de la Canva nu au nevoie doar de tehnologia din spatele Leonardo.ai, ci de întreaga echipă care lucrează la dezvoltarea acestui serviciu de generare de imagini. Astfel, toți cei 120 de angajați vor face tranziția, iar aceștia vor lucra atât la continuarea dezvoltării platformei Leonardo, cât și la integrarea tehnologiilor dezvoltate pentru aceasta în Canva. Astfel, vestea cea mai bună pentru cei care folosesc deja Leonardo.ai este că serviciul lor preferat nu dispare, iar abonamentele și token-urile cumpărate deja vor rămâne în continuare valabile.

„Leonardo va continua să funcționeze independent de Canva, concentrându-se pe inovare rapidă, cercetare și dezvoltare, acum susținută de resursele Canva,” a declarat Cameron Adams, co-fondator Canva și Chief Product Officer, pentru TechCrunch. „Vom continua să oferim toate instrumentele și soluțiile existente ale Leonardo. Această achiziție are scopul de a ajuta Leonardo să își dezvolte platforma și să își aprofundeze creșterea utilizatorilor cu investiția noastră, inclusiv prin extinderea afacerii lor API și investiții în cercetarea și dezvoltarea modelului de bază.”

Utilizatorii Leonardo.ai vor vedea de asemenea beneficiile acestei achiziții

Avantajul pentru cei care rămân clienți Leonardo este că toate resursele Canva vor putea fi folosite pentru a antrena mai bine AI-ul care generează imagini. Aici este inclus și conținutul care face parte din Canva Creators Program, prin care compania plătește autorii. Astfel, nu doar serviciile Canva vor fi îmbunătățite, ci și cele care aparțineau anterior companiei Leonardo.

„Cu modelul de bază incredibil al Leonardo.Ai și echipa sa formată din 120 de cercetători, ingineri și designeri de înaltă calitate, această achiziție ne consolidează capacitatea de a îmbunătăți rapid suita noastră în creștere de produse AI, investind în cercetare și inovație continuă pentru a debloca viitorul AI-ului vizual.”

Canva lucrează la consolidarea funcțiilor sale AI încă din 2019, când a lansat funcția „background remover”, și a continuat cu introducerea unor funcții de generare de imagini „text to image” în 2022. Anul trecut, compania a lansat Magic Studio, un serviciu care permite editarea de texte cu AI, într-o manieră similară cu ceea ce vedem de la alte companii, sau transformarea textelor în prezentări sau imagini.

Etichete: , ,

Sursa: TechCrunch