Ford vrea să patenteze o tehnologie care poate raporta mașinile care circulă peste limita legală de viteză direct către poliție

Scris de | 29 iulie, 2024
Ford vrea să patenteze o tehnologie care poate raporta mașinile care circulă peste limita legală de viteză direct către poliție

Ford încearcă să patenteze o tehnologie prin care mașinile sale vor putea raporta poliției dacă întâlnesc alți șoferi care întrec limita de viteză. O aplicație pentru un patent al companiei intitulată „Sisteme și Metode de Detectare a Încălcărilor Limitei de Viteză” a fost publicată de USPTO (United States Patent and Trademark Office) în data de 18 iulie 2024, după ce a fost inițial trimisă de producătorul american încă din 12 ianuarie 2023.

Ford propune aici folosirea mașinilor pentru a monitoriza viteza pe care o au celelalte autovehicule de pe drum. Astfel, dacă o mașină detectează că o alta din apropiere este condusă peste limita de viteză, ar putea folosi camerele de la bord pentru a fotografia vehiculul respectiv. Un raport care să conțină apoi atât viteza, cât și imaginea vehiculului, ar putea fi trimis către o mașină de poliție sau o unitate de monitorizare din apropiere prin conexiune la internet, conform companiei.

Folosirea vehiculelor pentru a monitoriza încălcările limitelor de viteză ar face treaba mai ușoară pentru polițiști, deoarece aceștia nu ar mai trebui să plece rapid în urmărire atunci când observă o astfel de problemă, mai indică cei de la Ford. Înseamnă și că o parte din această muncă ar putea fi delegată mașinilor autonome, care ar putea fi echipate să detecteze vehiculele prea rapide.

Problema principală cu care s-ar confrunta cei de la Ford este una legală, deoarece la implementarea unei astfel de tehnologii, ofițerii de poliție umani nu ar fi martori la presupusele încălcări ale limitei de viteză. Tehnologia ar funcționa astfel într-un mod similar cu camerele radar, care trimit amenzi în funcție de numărul mașinii surprinse, deoarece nu pot confirma cine se află la volan.

Ford mai încearcă să patenteze și un „night drive mode”, care ar limita viteza vehiculelor pe timp de noapte pentru toată lumea, inclusiv pentru cei care trebuie să răspundă la situații de urgență, o inițiativă cel puțin de neînțeles.

Etichete: , , , ,

Sursa: Future Fords might detect speeding and report you to the cops