La aproape 12 ani de la lansarea sa inițială pe iOS, Apple Maps are acum și o versiune de web. E adevărat, momentan este doar în beta, dar simpla sa existență este o veste bună. Apple a anunțat acest lucru printr-un scurt comunicat de presă și poți încerca acum Apple Maps pe Mac sau PC doar accesând beta.maps.apple.com din browser. Momentan, există suport pentru Safari, Chrome și Edge pe Mac și Windows.
Experiența de utilizare este identică cu cea de pe iOS și poți căuta cum să ajungi la o adresă, poți primi instrucțiuni de condus sau de mers până acolo, sau poți să găsești informații despre diverse afaceri precum numerele lor de telefon, orele la care funcționează și diversele opțiuni de plată disponibile.
Echivalentul funcției Street View de pe Google Maps se numește Look Around și deși nu este disponibilă încă în versiunea web, se pare că aceasta, alături de alte funcții care se găsesc deja pe iOS va sosi în lunile următoare. Apple mai lucrează și la aducerea Apple Maps în mai multe regiuni, pe mai multe browsere și platforme diferite.