Luni, 22 iulie, a fost cea mai caldă zi din istoria planetei

Scris de | 25 iulie, 2024
Luni, 22 iulie, a fost cea mai caldă zi din istoria planetei
Foto: Wikimedia Commons

Ziua de luni, 22 iulie, a marcat un record negativ pentru Pământ, fiind cea mai caldă zi din istoria planetei, un record care fusese doborât cu doar o zi în urmă, pe 21 iulie, conform Serviciului Climatic European Copernicus. Carlo Buontempo, directorul Serviciului, a spus chiar că există posibilitatea ca, odată ce sunt confirmate datele pentru ziua de marți, 23 iulie, aceea să devină noua deținătoare a recordului și să avem astfel trei zile consecutive de căldură record. „Aceste vârfuri (n.r.: de temperatură) nu sunt de obicei izolate” a menționat Buontempo.

Datele din satelit oferite de Copernicus ieri indicau că ziua de luni a fost cu 0,06 grade Celsius mai caldă decât cea de duminică, cu o medie de 17,15 grade Celsius măsurată la întreaga suprafață a Pământului. Încălzirea se datorează schimbărilor climatice cauzate de oameni, conform lui Buontempo și oamenilor de știință. Pe lângă oceanele mai calde și temperaturile nefirești de ridicate din Antarctica, vestul Statelor Unite și al Canadei dar și estul Siberiei au înregistrat în mod special temperaturi ridicate, mai notează Buontempo. „Climatul se încălzește drept consecință a creșterii gazelor de seră” indică acesta.

Pământul a înregistrat recorduri de temperaturi ridicate timp de 13 luni consecutive. Temperatura globală medie din ultimul an este cu 1,5 grade Celsius mai mare decât cea din timpurile pre-industriale, depășind deja limita agreată de țări la nivel global pentru a încetini efectele schimbărilor climatice. Acea limită trebuia să reziste pentru următorii 20 sau 30 de ani. Între timp, peste 1600 de locuri de pe suprafața planetei au egalat sau au doborât recordurile de temperatură ridicată doar în ultima săptămână, conform National Oceanic and Atmosphere Administration din Statele Unite.

Cercetătorii climatici spun că aceasta ar putea fi cea mai caldă perioadă din ultimii 120.000 de ani, din cauza schimbărilor climatice cauzate de oameni. Temperaturile medii pe o perioadă îndelungată ar fi fost ultima oară atât de mari cu mult timp înainte ca oamenii să dezvolte agricultura. Cel mai mare efect al acestor temperaturi record din ultimele zile l-a resimțit Antarctica, unde se remarcă o iarnă mult mai caldă decât de obicei, cu temperaturi între 6 și 10 grade Celsius.

Etichete: , , , ,

Sursa: Monday breaks the record for the hottest day ever on Earth