Disney a revenit pe culmile cinematografelor odată cu Inside Out 2, care este, la momentul la care scriu eu aceste rânduri, filmul cu cele mai mari încasări din 2024. Va rămâne acolo? Greu de spus, în condițiile în care Deadpool & Wolverine pare să aibă suficient hype cât să fie un contender serios când se va trage linie. Dar Inside Out 2 va fi cu siguranță în top 3 la finalul anului, iar săptămâna aceasta va deveni și cea mai de succes animație din istorie, detronând Frozen II și ale sale 1,454 miliarde de dolari, deoarece a atins deja 1,442 miliarde, fiind astfel „in touching distance”.
”Dacă există vreun film care poate schimba traiectoria Disney în 2024 și să aducă oamenii în cinematografe, acela este cu siguranță Inside Out 2.” Asta spuneam în materialul de la începutul acestui an, în care prefiguram filmele pe care îmi doream cel mai tare să le văd în 2024. Am speculat corect, pentru că, cel puțin în ceea ce privește încasările, Disney is back. Pentru cât timp, rămâne să vedem odată cu Mufasa, care are premiera mai târziu în acest an, dar și acolo prevăd un succes la box-office. Iar în ceea ce privește calitatea..ei bine, asta încerc să elaborez în rândurile de mai jos.
Review-ul acesta vine puțin cam târziu, știu asta, pentru că am și văzut Inside Out 2 abia la vreo 3 săptămâni după ce a apărut în cinematografe. Cu toate acestea, nu voiam să las să treacă tocmai unul dintre cele mai importante filme ale anului fără să spun câteva cuvinte despre el. E posibil să menționez și câteva spoilere minore, nimic care să-ți strice complet bucuria dacă nu ai văzut filmul, dar dacă preferi să nu știi absolut nimic, atunci mai bine citești rândurile astea după ce te uiți la Inside Out 2.
„The Pixar Touch” s-a întors
Inside Out 2 continuă povestea lui Riley (vocea lui Kensington Tallman), ajunsă acum în perioada adolescenței, pregătită să facă pasul către liceu, moment extrem de important și de înfricoșător în viața multor copii. În mintea ei regăsim emoțiile deja cunoscute din primul film, precum Joy (Amy Poehler), Anger (Lewis Black), Sadness (Phyllis Smith), dar și Fear (Tony Hale) și Disgust (Liza Lapira), ai căror actori au fost schimbați, din cauza unor dispute salariale, anterior fiind interpretați de Bill Hader și Mindy Kaling. Intrarea lui Riley în faza pubertății duce și la apariția unor noi emoții – Anxiety (Maya Hawke), Envy (Ayo Edebiri), Embarrassment (Paul Walter Hauser) și Ennui (Adèle Exarchopoulos) -, care amenință dinamica din mintea lui Riley.
Inside Out 2 nu are un scenariu foarte complex, dar reușește să puncteze perfect cam toate lucrurile pe care le-ai aștepta de la el, dacă ai văzut primul film. Adică povestea reușește cumva să se aplice atât copiilor, cât și adulților, să îi sensibilizeze și pe unii și pe ceilalți din motive diferite, fără să pară pretențioasă sau cu prea multe subtexte. Practic, face exact lucrul pentru care e recunoscută Pixar, reușind să fie un film care poate fi vizionat cu la fel de multă plăcere și de adulți, dar și de cei mici.
Nu lipsesc momentele emoționante din poveste, și există unul care are șanse mari să te facă măcar să simți un gol în stomac, dacă nu scoate chiar câteva lacrimi de la tine (spoiler alert: este acel „maybe that’s what happens when you grow up, maybe you feel less joy”, cu care e foarte greu să nu rezonezi). Are parte de acea clasică „Pixar touch” pe care nu am mai văzut-o de la Soul încoace, iar în cinematografe a lipsit și mai mult timp.
Kelsey Mann, un debut regizoral excelent
Deși și regizorul filmului a fost schimbat, Kelsey Mann preluând frâiele de la Pete Docter și Ronnie Del Carmen, direcția generală a francizei, ambianța și esența sa nu s-au modificat de la prima la a doua parte. Inside Out 2 se simte ca o continuare naturală a filmului din 2015, este foarte bine scris și regizat și păstrează ștacheta sus, la același nivel cu prima parte, lucru cu adevărat remarcabil. Treaba pe care o face Kelsey Mann e cu atât mai mult de apreciat cu cât acesta este primul lui film în scaunul regizoral. Merită menționat însă că anterior a lucrat la o mulțime de seriale de animație excelente, precum Megas XLR sau Foster’s Home for Imaginary Friends.
Animația este și ea superbă, pur și simplu fără cusur. Este stilul clasic Pixar, dar cu o tehnologie adusă la cele mai noi standarde, astfel încât fiecare culoare iese din ecran, fiecare personaj capătă o adâncime și niște detalii remarcabile, și fiecare cadru arată bine, indiferent unde ai opri filmul. Există și câteva personaje care au un stil de animație total diferit, care ies în evidență și sunt responsabile de obicei cu cele mai amuzante momente ale filmului. Este inclusiv un personaj din jocuri video ale cărui mișcări sunt întocmai ca într-un joc retro, doar în linii drepte, și care este folosit pentru a produce câteva glume vizuale (visual gags) extrem de amuzante.
Starul filmului din punct de vedere al umorului este însă, fără îndoială, Pouchy, o copie a lui Toodles din Mickey Mouse Clubhouse, sau a oricărui alt personaj care interacționează cu privitorii unei emisiuni pentru copii. Fiecare scenă în care apare Pouchy este extrem de amuzantă și a stârnit râsete copioase din partea tuturor oamenilor din cinematograf, în cazul meu.
Cum înveți să trăiești cu Anxietatea
Cea mai importantă emoție nouă pe care o vedem în Inside Out 2 este Anxiety, una care va fi foarte familiară adulților din public. Iar aici scenariștii și toți oamenii din echipa de creație din Inside Out 2 au luat o decizie foarte bună, pentru că Anxiety putea fi foarte ușor prezentată ca un villain, ca principalul antagonist pe care emoțiile celelalte trebuie să îl învingă. Și pentru a evita asta, încă de la început Anxiety arată că tot ce vrea este să ajute, să plănuiască pentru viitorul lui Riley și să contribuie la fericirea ei. La fel ca în primul film, Inside Out 2 subliniază că nu există emoții rele, ci emoții nepotrivite în anumite momente, și evidențiază faptul că nu e nimic în neregulă cu tine dacă trăiești cu anxietate, dacă ești invidios din când în când, dacă ai momente în care te rușinezi și în care te înfurii.
Maya Hawke a fost o alegere excelentă pentru vocea lui Anxiety. Felul ei rapid de a vorbi și vocea care trece foarte rapid de la un ton ușor răgușit la unul pițigăiat reprezintă o modalitate perfectă de a o portretiza pe Anxiety. Și Ayo Edebiri în rolul lui Envy este o dovadă de perfect casting, iar dacă nu ai văzut clipul cu ea înregistrând dialogul pentru film, îți recomand să o faci, este absolut încântător. Și noii actori pentru Fear și Disgust fac o treabă foarte bună și nu prea remarci vreo diferență față de Hader și Kaling. Amy Poehler se întoarce în rolul lui Joy și este la fel de bună ca în primul film: timing-ul său are precizie metronomică, felul în care livrează dialogul este perfect pentru situația din film și îi poți auzi emoția pe care o resimte în voce în toate momentele importante.
Soundtrack-ul este semnat de Andrea Datzman, care a lucrat anterior cu Michael Giacchino, și reprezintă o premieră, fiind pentru prima dată când un film Pixar are coloana sonoră compusă de o femeie. Datzman face o treabă excelentă, muzica este perfectă pentru un film Pixar și acompaniază minunat unele scene din film. O secvență din apropiere de final, în care se aude Glide and Joy, o piesă care se folosește și de theme-ul principal al filmului și adaugă câteva instrumente, s-ar putea să stoarcă și ea câteva lacrimi de la tine, dacă nu a făcut-o deja vreun alt moment.
