Energy Expo - Join the revolution

Samsung Galaxy Z Fold7 va fi semnificativ mai subțire decât Fold6

Scris de | 19 iulie, 2024
Samsung Galaxy Z Fold7 va fi semnificativ mai subțire decât Fold6

Samsung Galaxy Z Fold6, lansat săptămâna trecută, are o grosime de 5.6mm când este depliat și de 12.1mm când este pliat, ceea ce îl face să pară mai butucănos prin comparație cu unii rivali chinezi. Cu toate acestea, următorul model pliabil de la Samsung ar putea fi semnificativ mai subțire, deoarece, potrivit unui zvon, TM Roh, Președintele departamentului MX de la Samsung, dorește ca acestea să fie mai subțiri și a cerut echipei sale să dezvolte un „smartphone pliabil extra subțire”.

Sursa zvonului mai susține că Roh a cerut inginerilor de la Samsung să dezvolte un Fold care să fie la fel de subțire ca Galaxy S24, atunci când este pliat. S24 are o grosime de 7.6mm, în timp ce S24+ și S24 Ultra au grosimi de 7.7mm și respectiv 8.6mm.

De asemenea, se spune că Samsung va anunța și un model Galaxy Z Fold6 Slim, de 10mm grosime, până la sfârșitul anului 2024, pentru ca modelele ulterioare să devină și mai subțiri. Acesta va dispune de un ecran pliabil de 8 inci, care ar fi mai mare decât display-ul de pe Fold6, care măsoară 7.6 inci.

În plus, în afară de dezvoltarea unui smartphone pliabil mai subțire, Samsung lucrează, de asemenea, la crearea de conținut specific pentru foldables și colaborează cu Google și alți dezvoltatori în ceea ce privește aplicații specifice telefoanelor cu acest format, bazate pe sistemul Android.

ROG Zephyrus G14 (GA403)

Etichete: , , ,

Sursa: Samsung's next foldable smartphone to be 3.5mm slimmer