Energy Expo - Join the revolution

După scandalul cu AppStore, Apple e obligată de Uniunea Europeană să-și deschidă NFC-ul de pe iPhone-uri pentru soluții de plată third-party

Scris de | 12 iulie, 2024
După scandalul cu AppStore, Apple e obligată de Uniunea Europeană să-și deschidă NFC-ul de pe iPhone-uri pentru soluții de plată third-party
FOTO via Phone Arena

Comisia Europeană (CE) este neobosită în eforturile sale de a promova „open access-ul”, forțând companiile mari de tehnologie să își regândească regulile. De exemplu, Actul privind piețele digitale (DMA) al UE a forțat deja Apple să permită utilizarea altor magazine de aplicații pe iPhone-uri. Acum, compania își deschide și sistemul de plăți contactless.

Apple deschide pentru concurență sistemul de plăți de pe iPhone în UE

CE a aprobat angajamentele actualizate ale Apple, ceea ce înseamnă că utilizatorii nu vor mai fi restricționați să folosească doar Apple Pay.

Apple Pay este wallet-ul Apple, unul care permite utilizatorilor de iPhone să facă plăți atât în magazine, cât și online. Deoarece iPhone-urile folosesc exclusiv iOS, Apple controlează fiecare aspect al ecosistemului său, inclusiv condițiile de acces pentru dezvoltatorii de portofele mobile.

Totuși, gigantul tehnologic permite acum dezvoltatorilor europeni să activeze plățile tap-and-go în aplicațiile lor pentru iOS pentru diverse funcții, cum ar fi chei auto, abonamente de transport, badge-uri de acces, chei de acasă, chei de hotel și bilete pentru evenimente.

Impactul deciziei

Margrethe Vestager, șefa antitrust a UE, a declarat: „De acum înainte, Apple nu va mai putea să își folosească controlul asupra ecosistemului iPhone pentru a ține alte alte soluții de tip „wallet” la distanță. Dezvoltatorii concurenți, precum și consumatorii, vor beneficia de aceste schimbări, deschizând calea pentru inovație și alegere, menținând în același timp plățile sigure”.

Apple are termen până pe 25 iulie pentru a implementa aceste schimbări, care vor fi în vigoare timp de 10 ani în toate cele 30 de țări din Zona Economică Europeană.

Antecedente și consecințe

Comisia Europeană a luat prima dată măsuri împotriva practicilor Apple „tap-to-pay” în 2022, după ce a început o investigație formală antitrust împotriva Apple Pay cu doi ani mai devreme. Legiuitorii au determinat că Apple a abuzat de poziția dominantă pe piață limitând accesul la tehnologia NFC necesară pentru plățile mobile. Această restricție a însemnat că rivalii nu au putut crea aplicații sau portofele cu funcții tap-to-pay pe iPhone-uri, forțând utilizatorii să se bazeze exclusiv pe Apple Pay pentru plăți mobile.

Dacă Apple nu ar fi respectat regulile DMA, ar fi fost supusă unor amenzi și mai mari decât înainte. În martie, Apple a fost lovită cu prima sa amendă antitrust din partea UE, una de 1,84 miliarde de euro, pentru măsuri împotriva concurenței Spotify și a altor rivali din domeniul streaming-ului muzical prin restricțiile din App Store.

Înainte ca Apple și UE să finalizeze acordul, dezvoltatorii s-au pregătit deja, iar prima alternativă la Apple Wallet este gata de lansare în Europa.

ROG Zephyrus G14 (GA403)

Etichete: , , ,

Sursa: EU forces Apple Pay to share the stage: More tap-to-pay options coming to your iPhone