Energy Expo - Join the revolution

Este mai ușor acum să te muți pe iPhone: transfer rapid de fotografii din Google Photos în iCloud

Scris de | 11 iulie, 2024
Este mai ușor acum să te muți pe iPhone: transfer rapid de fotografii din Google Photos în iCloud

Apple și Google sunt rivali în piața de dispozitive mobile, cele două companii fiind responsabile pentru cele două sisteme de operare dominante din piață: iOS și Android. După ce în 2021 cele două companii au colaborat pentru a realiza o aplicație care face transferul facil de fotografii din iCloud Photos către Google Photos, acum, acestea anunță o nouă unealtă care va permite transferul invers, de pe serviciile Google, către iCloud. Practic, trecerea de la iPhone la Android sau invers devine acum și mai simplă.

Apple și Google au colaborat pentru a face acest proces cât mai simplu

În ultimii câțiva ani au apărut destul de multe unelte care permit transferul tuturor datelor personale și preferințelor, iar în unele cazuri chiar și aplicațiile preferate de pe iOS pe Android și vice-versa. Apple și Google par să colaboreze destul de strâns pentru a asigura că aceste unelte funcționează corect și că există compatibilitate între cele două sisteme de operare atunci când se fac astfel de tranferuri.

Săptămâna viitoare, cele două companii vor oferi acces utilizatorilor la funcția care va permite importul de fotografii de pe un serviciul pe celălalt. Practic din iCloud vei găsi un buton „Import from Google”, care va copia în timp toate fotografiile personale de pe serviciul Google Photos. Acestea vor fi indexate în iCloud și vor fi accesibile de pe toate dispozitivele conectate la acel cont. Desigur, imaginile vor rămâne stocate și pe Google Photos, nu vor fi șterse în tranziție.

Apple spune că transferul poate dura de la câteva ore la câteva zile, în funcție de cantitatea de date pe care trebuie să o copieze. Cei care au multe clipuri video pe Google Photos probabil că vor întâmpina timpii de așteptare cei mai lungi.

Această inițiativă face parte din proiectul open-source „Data Transfer Project”, care dorește să asigure „că integritatea datelor personale este intactă atunci când faci transferul de pe un serviciu pe altul”. Această organizație se asigură că modelele de datele, autentificarea și toate celelalte elemente implicate în aceste transferuri sunt securizate, simple și compatibile între servicii.

ROG Zephyrus G14 (GA403)

Etichete: , , , ,

Sursa: via Android Authority