Energy Expo - Join the revolution

Oamenii de știință au descoperit o plantă care poate crește pe Marte

Scris de | 3 iulie, 2024
Oamenii de știință au descoperit o plantă care poate crește pe Marte

Oamenii de știință din China anunță o descoperire remarcabilă, aceea că Syntrichia caninervis, un soi de mușchi care se regăsește în mod normal în regiuni precum Antarctica și deșertul Mojave, poate rezista unor condiții similare cu cele de pe Marte, inclusiv secetă, niveluri mari de radiații și temperaturi extrem de scăzute. Conform echipei de cercetători, aceasta ar fi prima încercare de a vedea potențialul de supraviețuire al unor plante într-un astfel de mediu, aruncând o privire și la posibilitatea de a crește plantele direct pe suprafața planetei, și nu înăuntrul unor sere. „Datele unice obținute în studiul nostru stabilesc fundația pentru colonizarea spațiului folosind plante selecte care se pot adapta la condiții de stres extrem” subliniază cercetătorii.

Profesorul Stuart McDaniel, un expert în astfel de plante de la Universitatea din Florida spune că idea cercetătorilor este una bună. „Cultivarea plantelor terestre este o parte importantă a oricărei misiuni spațiale pe termen lung, deoarece plantele transformă dioxidul de carbon și apa în oxigen și carbohidrați – adică aerul și hrana de care oamenii au nevoie pentru a supraviețui. Mușchiul din deșert nu este comestibil, dar ar putea oferi alte servicii importante în spațiu” notează acesta.

Opinia sa este împărțită și de Dr Agata Zupanska, de la SETI Institute, care spune că mușchiul ar putea să îmbogățească și să transforme materialele stâncoase de pe suprafața Planetei Roșii și să ajute astfel alte plante să crească. „Altfel, mușchiul nu e deloc gustos și nu reprezintă un ingredient bun la o salată” mai notează aceasta.

Cercetătorii din China descriu felul în care mușchiul de deșert nu doar că a supraviețuit, dar s-a și recuperat rapid dintr-un punct de deshidratare aproape completă. A fost de asemenea capabil să se regenereze în condiții normale de creștere după ce a petrecut până la 5 ani la -80 de grade Celsius, și până la 30 de zile la -196 de grade Celsius și chiar și după expunere la radiații gamma, cu doze de aproximativ 500Gy. Echipa a creat apoi condiții similare de presiune, temperatură, gaze și radiații UV cu cele de pe Marte. Mușchiul a supraviețuit și aici, și s-a putut regenera în condiții normale de creștere, chiar și după 7 zile de expunere. Chiar și plantele care erau uscate înainte de expunerea la aceste condiții au avut parte de o evoluție bună.

McDaniel notează însă că majoritatea plantelor nu pot supraviețui condițiilor de stres care vin odată cu călătoriile spațiale. „Acest studiu este entuziasmant deoarece arată cum mușchiul de deșert poate supraviețui la expuneri scurte la o parte din elementele de stres care pot fi găsite într-o călătorie pe Marte, inclusiv niveluri foarte mari de radiații, temperaturi foarte scăzute și un nivel de oxigen foarte mic. Experimentele acestea reprezintă un prim pas important, dar nu arată că mușchiul ar putea fi o sursă semnificativă de oxigen sub condițiile de pe Marte, nici că ar putea să se reproducă și să prolifereze în contextul marțian”. Un alt motiv de scepticism din partea unor oameni de știință îl reprezintă faptul că mușchiul a fost expus la condiții marțiene și s-a regenerat sub cele pământene, ceea ce nu arată că poate crește și pe Planeta Roșie.

ROG Zephyrus G14 (GA403)

Etichete: , , , ,

Sursa: Scientists find desert moss ‘that can survive on Mars’