Poliția din Detroit nu se mai poate folosi doar de recunoaștere facială pentru a aresta pe cineva

Scris de | 1 iulie, 2024
Poliția din Detroit nu se mai poate folosi doar de recunoaștere facială pentru a aresta pe cineva

Departamentul de Poliție din Detroit este nevoit să adopte noi reguli care îi vor reduce dependența de tehnologia de recunoaștere facială, ca urmare a unui caz în care o persoană de culoare, Robert Williams, a fost arestată în 2020 din cauza unei recunoașteri faciale greșite. Asta nu înseamnă că tehnologia va fi complet interzisă, iar decizia tribunalului va fi valabilă numai pentru următorii patru ani. Conform noilor restricții, poliția nu va mai putea aresta persoane sau să creeze o listă de suspecți numai pe baza rezultatelor recunoașterii faciale.

Robert Williams a fost arestat după ce recunoașterea facială a indicat că fotografia din permisul său de conducere expirat se potrivește cu identitatea unui presupus hoț din magazine, lucru de care poliția s-a folosit apoi pentru a crea o listă de suspecți. Williams a fost arestat apoi în propria casă, în fața familiei sale, lucru despre care spune că i-a afectat complet viața. Poliția din Detroit ar mai fi făcut cel puțin alte două arestări eronate bazate pe rezultatele tehnologiei de recunoaștere facială, în ambele cazuri fiind vorba de persoane de culoare. În acest sens, mai multe studii au demonstrat că recunoașterea facială este mai probabilă să identifice greșit persoanele de culoare.

Noile reguli stipulează că „o cercetare pornită cu ajutorul FRT (tehnologia de recunoaștere facială), combinată cu o identificare, nu vor putea reprezenta o bază semnificativă pentru obținerea unui mandat de arestare”. Trebuie să existe și „alte dovezi independente și clare care să stabilească o legătură între suspect și crimă”. De asemenea, poliția din Detroit va trebui să treacă printr-un program de antrenament cu privire la tehnologie, care va adresa bias-ul rasial în ceea ce privește precizia acesteia, iar toate cazurile din 2017 încoace în care recunoașterea facială a fost folosită pentru a obține un mandat de arestare vor trece printr-un proces de audit.

Asus ROG Zephyrus g16 - 2024

Etichete: , , ,

Sursa: Detroit police can no longer use facial recognition results as the sole basis for arrests