Inginerii NASA au reușit să restabilească toate conexiunile cu sonda Voyager 1, care a trecut prin 7 luni de probleme tehnice. În noiembrie 2023, Voyager 1, care se afla la aproape 25 de miliarde de kilometri distanță de Pământ, a început să trimită către planetă mesaje bizare, cu date care nu puteau fi citite, iar echipa sa a încercat să rezolve aceste probleme. Deși Voyager 1 primea și executa comenzi în mod corect, datele pe care le trimitea nu aveau sens, nici din punct de vedere științific, nici din punct de vedere ingineresc.
În aprilie, inginerii NASA au descoperit că problema era o defecțiune de memorie în computer-ul FDS (flight data subsystem) al sondei, și au reușit să repare alte două instrumente de la bord, făcându-le să trimită din nou date corecte. Acum, toate cele patru instrumente de la bordul sondei funcționează din nou în parametri normali.
Voyager 1 a fost lansată în 1977, astfel că simplul fapt că sonda mai funcționează după 47 de ani este absolut remarcabil. Procesul reparării sale a fost unul dificil, din cauza distanței fiind necesare aproape două zile de așteptare pentru fiecare încercare de a readuce sonda la parametri optimi. Atât Voyager 1, cât și Voyager 2, sonda sa geamănă, reprezintă unele dintre cele mai importante reușite ale explorării spațiale umane, depășind cu mult perioada inițială de operare luată în calcul de ingineri.