Noile căști SteelSeries Arctis Nova 5 promit un avantaj competitiv cu peste 100 de profiluri audio pentru jocuri online

Scris de | 15 mai, 2024
Noile căști SteelSeries Arctis Nova 5 promit un avantaj competitiv cu peste 100 de profiluri audio pentru jocuri online

SteelSeries lansează noua generație a căștilor sale de gaming wireless, Arctis Nova 5. Aceasta intră pe segmentul de preț „mediu”, oferind un balans bun între funcții avansate, calitatea construcției și performanță. Cea mai interesantă adiție a modelului Arctis Nova 5 este însă conectivitatea cu aplicația Nova 5 Companion, care include peste 100 de profiluri audio special realizate pentru jocuri individuale, pentru a oferi utilizatorilor căștilor un avantaj în meciurile online.

SteelSeries Arctis Nova 5 sunt compatibile atât cu PC-uri, cât și smartphone-uri sau cele mai populare console de jocuri

Probabil cel mai mare avantaj al Arctis Nova 5 este faptul că sunt căști universale, care pot fi folosite pe toate platformele de gaming moderne. Fie că le vei folosi la un PC, pe smartphone sau la console precum Xbox Series S/X, PlayStation 5 și Nintendo Switch, nu vei avea bătăi de cap pentru conectivitate. SteelSeries livrează Arctis Nova 5 cu un adaptor USB-C în pachet pentru conectivitate fără lag pe wireless la 2,4 GHz, însă poți folosi și conectivitatea Bluetooth pe dispozitivele care suportă asta. De altfel, căștile pot menține una dintre conexiuni în stand-by, putând face trecerea rapidă de la o sursă la cealaltă atunci când ai nevoie.

Un alt punct cu care SteelSeries aduce aceste căști în față este autonomia. Cel mai probabil, vei uita să le încarci, având în vedere că sunt promise peste 60 de ore de autonomie la o singură încărcare. Probabil că vor ține pentru o săptămână, sau chiar mai mult de gaming. Desigur, sunetul de calitate este cel mai important la o pereche de căști, iar la acest capitol, SteelSeries a integrat pe Arctis Nova 5 difuzoare bazate pe magneți din neodim pentru frecvențe înalte clare, medii precise și „bas adânc”, conform comunicatului oficial de presă.

De asemenea, un microfon de calitate este absolut crucial pentru jocurile competitive pentru care au fost proiectate aceste căști. SteelSeries oferă pe Arctis Nova 5 un microfon numit ClearCast 2.x, care promite o performanță îmbunătățită de două ori față de generația actuală, cu sunet pe 16 biți la 32KHz, pentru claritate în sesiunile de voice chat. Căștile pot aplica și anulare a zgomotului ambiental prin intermediul unor algoritmi AI, integrați în aplicația Sonar Audio. Microfonul este și retractabil, putând astfel să folosești căștile și pe stradă, fără să fie nevoie să îl detașezi.

Aplicația Nova 5 Companion

Aplicația Nova 5 Companion de mobil poate fi folosită pentru a schimba setările chiar și în timpul jocului și este disponibilă pentru iOS și Android din magazinele dedicate de aplicații. Cele 100 de profiluri audio special realizate pentru aceste căști îți pot scoate în evidență sunetele de care ai nevoie pentru un avantaj în meciuri competitive, sau pentru o mai bună imersiune în titluri precum Fortnite, Apex Legends, Minecraft și multe altele.

Căștile Arctis Nova 5 se lansează în magazinele de specialitate și pe site-ul SteelSeries.com și se vând în Europa la prețul de 140 de euro.

Asus ROG Zephyrus g16 - 2024

Etichete: , , , ,