În această lună, TikTok lansează un flux dedicat conținutului STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) în Europa. Inițiativa începe de azi în Regatul Unit și Irlanda și în săptămânile următoare va fi implementată în restul țărilor europene, iar utilizatorii vor putea accesa fluxul STEM, alături de fluxul Pentru Tine (For You), pentru a descoperi informații și cunoștințe oferite de experți respectați în domeniul lor. Fluxul va prezenta conținut în limba engleză cu subtitrări traduse automat, verificate de două organizații independente.
Creatori și parteneri care distribuie conținut legat de STEM, precum @big.manny1, care inspiră tinerii cercetători cu propriile sale experimente, fiziciana de particule @particleclara, care prezintă munca sa la Marele Accelerator de Hadroni de la CERN, sau revista @NewScientist, care își duce comunitatea într-o călătorie în spațiu, vor fi incluși în noul flux STEM.
David Stock, șeful departamentului de video editorial la New Scientist, a declarat: „La New Scientist aducem audienței noastre știri științifice care schimbă lumea în fiecare zi, captivând cititorii cu minunile uluitoare ale științei. Ne-am angajat să inspirăm următoarea generație, iar pe TikTok ne implicăm într-o comunitate de tineri al căror entuziasm pentru știință se potrivește cu al nostru. Nicăieri altundeva nu avem o interacțiune atât de pozitivă cu conținutul nostru, fie că este vorba de o sesiune live de întrebări și răspunsuri cu astronauții de la bordul Stației Spațiale Internaționale, cele mai recente descoperiri în cercetarea fuziunii sau explicarea modului în care funcționează inseparabilitatea cuantică. Astfel, ne bucurăm să fim parte din călătoria de a le oferi oamenilor de pe TikTok un loc pentru a accesa informații științifice fascinante și de încredere cu un singur click, prin intermediul fluxului STEM.”
Noul flux urmează exemplul fluxului STEM din Statele Unite, care a contribuit la o creștere cu 24% a conținutului din domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii la nivel global de la lansare. Comunitățile educaționale au succes pe TikTok, aproximativ 15 milioane de videoclipuri legate de STEM fiind publicate la nivel global în ultimii trei ani.
Pentru a încuraja tinerii să exploreze aceste subiecte, persoanele sub 18 ani vor avea fluxul STEM activat în mod prestabilit, aceștia putând să își ajusteze setările de conținut în aplicație dacă doresc. De asemenea, cei cu vârsta de peste 18 ani care sunt interesați de conținutul educațional pot opta pentru fluxul STEM prin accesarea setărilor de conținut din aplicație. De la lansare în SUA, o treime dintre adolescenți au vizitat săptămânal fluxul STEM.
Pentru a oferi comunității de pe TikTok conținut STEM de calitate, TikTok își extinde parteneriatele prin colaborarea cu Common Sense Networks și Poynter Institute în Europa. Common Sense Networks va evalua tot conținutul pentru a se asigura că este potrivit pentru fluxul STEM, în timp ce Poynter va evalua corectitudinea informațiilor prezentate. Conținutul care nu corespunde celor două verificări nu va fi eligibil pentru fluxul STEM.