Startup-ul lui Elon Musk, xAI, va „deschide” Grok, chatbot-ul creat pentru a rivaliza cu ChatGPT-ul celor la OpenAI, chiar în această săptămână. Această decizie a fost anunțată chiar de Musk, la câteva zile după ce miliardarul a dat în judecată OpenAI, acuzând startup-ul deținut de Microsoft că a deviat de la „rădăcinile sale open source”. xAI a lansat Grok anul trecut, și acesta include funcții precum accesul la informație „în timp real”, fiind disponibil celor care plătesc un abonament lunar de 16 dolari pe X, rețeaua socială cunoscută anterior ca Twitter.
Transformarea lui Grok în open-source înseamnă că xAI se va alătura unei liste de firme, inclusiv Meta și Mistral, startup-ul francez, care și-au publicat codul din spatele chatbots-ilor lor. Tesla, o altă firmă aflată sub comanda lui Musk, are mai multe patente în format open-source, iar X a anunțat anul trecut că unii din algoritmii săi sunt open-source și pot fi verificați.
Musk se află în mijlocul unei bătălii legale cu OpenAI, companie pe care o acuză că și-a schimbat prioritățile pentru a maximiza profiturile pentru Microsoft, după ce a fost achiziționată de gigant. Acest proces a dat naștere și unei dezbateri între investitorii din tech despre meritele pe care le are inteligența artificială în format open-source. OpenAI a răspuns la acuzațiile lui Musk săptămâna trecută, publicând email-uri ale miliardarului din trecut prin care sugerează că acțiunile sale din prezent sunt contradictorii față de credințele pe care le avea atunci când era implicat în proiectul startup-ului din spatele ChatGPT. De asemenea, Musk ar fi cerut controlul companiei, dorindu-și poziția de CEO.