Poate că nu pare la prima vedere, dar vă asigur că acesta este un telefon de gaming. ASUS aduce în 2024 pe seria ROG Phone 8 un design mai cuminte, în încercarea de a a atrage spre modelele de gaming publicul care se joacă pe telefon, dar care era ținut departe de design-ul prea „țipător” din trecut. Chiar dacă abordarea este foarte diferită, ASUS nu pare că pierdut din vizor promisiunea față de gameri: performanță de top, cu orice preț.
ROG Phone 8 Pro elimină design-ul „de gaming”, în favoarea unei construcții mai rezistente
Seria ROG Phone 8 se oprește din cursa specificațiilor doar de dragul lor, și cred că aceasta este o decizie corectă. ASUS a realizat mai întâi un smartphone premium „normal” și abia apoi a adăugat, pe cât posibil, funcțiile de gaming pe care le cunoaștem de pe telefoanele ROG. Chiar și cu simplificarea aceasta, tot există un port de încărcare secundar, butoanele AirTriggers, cu senzor de presiune pe laterală și un sistem de răcire performant. ROG Phone 8 Pro este puțin mai subțire și ceva mai ușor, dar este clar că au fost necesare niște compromisuri pentru a ajunge în acest punct.
Ceva ce ASUS nu a schimbat este experiența de unboxing. Cutia telefonului seamănă în continuare cu o ediție de colecție a unui joc video, și include cu toate accesoriile de care ai avea nevoie. Avem o husă de plastic subțire, care nu protejează decât marginile, decupată pe spate pentru a permite atașarea cooler-ului extern AeroActive. Desigur, cooler-ul se găsește în pachet, alături de o husa proprie, iar în cele din urmă avem și un încărcător de 65W cu un cablu cu exterior textil. Și ca un bonus pentru gameri, cutia include și câteva tag-uri NFC, care pot fi folosite pentru a rula un mic joc interactiv, la prima configurare.
S-au schimbat câteva aspecte la nivelul construcției față de ROG Phone 7 Ultimate. Acela avea o fantă pentru aerisire, un ecran OLED secundar pe spate și un sistem de răcire extern echipat cu un subwoofer pentru redarea unui sunet mai bogat. Toate aceste „extra-uri” dispar de pe ROG Phone 8 Pro. În schimb, ASUS livrează o construcție mai rezistentă. Eliminarea orificiilor extra, permite rezistență IP68 la apă și praf, pentru prima dată pe ROG Phone.
Sticla de pe ecran a primit de asemenea un upgrade la Gorilla Glass Victus 2, iar ecranul OLED secundar a fost schimbat cu o matrice de LED-uri AniMe Vision. Chiar dacă pare că încearcă să reducă din adițiile exagerate, ASUS tot nu s-a putut abține să includă niște briz-briz-uri. Îmi amintește de AniMe Matrix pe laptop-urile Zephyrus G14, tot din familia ROG. LED-urile pot fi însă dezactivate, și devin invizibile sub capacul din sticlă. Design-urile complexe de pe capac au fost reduse la o singură dungă lucioasă, și câteva logo-uri și inscripții indentate în suprafața mată „soft touch”. Telefonul se simte bine în utilizare, fiind rotunjit la margini și puțin mai ușor decât modelul anterior, la 225 grame față de 239. Asta nu îl face un telefon ușor, se apropie mai mult de zona de flagship-uri mainstream.
Telefoanele ROG erau faimoase pentru bateriile imense, de 6.000 mAh, dar ROG Phone 8 Pro scade la 5.500 mAh. O noutate este încărcare wireless la 15W, dar aceasta nu prea funcționează corect. Acesta este singurul telefon pe care l-am testat în ultimii ani pe care a trebuit să îl calibrez milimetric pentru a recunoaște încărcătorul wireless. În situația de față, aș fi preferat o baterie mai mare. Vestea bună este că bateria ține cel puțin o zi la utilizare normală chiar și cu bateria mai mică, dar în X-Mode, atunci când te joci, bateria se va „topi” în 2, 3, poate maximum 4 ore, în funcție de jocul ales. Dar mai important este că vei simți la atingere acel consum mare de baterie.
Performanță înaltă, cu sau fără cooler
Am stabilit deja în review-urile OnePlus 12 și Galaxy S24 Ultra că Snapdragon 8 Gen 3 este un procesor extrem de „fierbinte”. ROG Phone 8 Pro pare să fie singurul telefon care poate să îl țină în frâu din punct de vedere al performanței și supraîncălzirii. Rezultatele în testele de performanță de pe ROG Phone 8 Pro sunt semnificativ mai mari decât pe telefoanele deja testate, în special în testele de performanță susținută. ASUS are câteva avantaje la acest capitol, de la un sistem de răcire evident mai performant, la niște limite termice mult mai puțin stricte. Dacă Samsung și OnePlus ajungeau la maximum 40 de grade în sarcini pe perioade lungi, ROG Phone 8 ajunge lejer și la 50 sau chiar 55 de grade. Bănuiesc că nu are sens să menționez că telefonul este atât de fierbinte la atingere în acea situație încât nu este recomandat să îl atingi direct cu mâna. În afara testelor, în jocuri reale, nu vei ajunge la astfel de temperaturi.
Acest comportament apare atunci când folosești telefonul în X-Mode, profilul de performanță cel mai ridicat, configurabil din Armoury Crate. Am rulat testele 3DMark de stres în X-Mode atât cu AeroActive cooler conectat, cât și cu el deconectat și am fost plăcut surprins de rezultate: 90, respectiv 70% din performanță rămâne după 20 de minute de stres maximum pe GPU. Nici nu are rost să comparăm cu cele 50 de procente care rămâneau pe telefoanele menționate anterior.
Fiind însă un telefon de gaming, nu m-am rezumat doar la testele sintetice, așa că am căutat niște jocuri solicitante, care să îi dea bătăi de cap serioase. Am ales Genshin Impact, unul dintre cele mai „grele” jocuri de pe Android, League of Legends Wild Rift, Call of Duty Mobile, jocuri la 120 FPS, Real Racing 3 și Brawl Stars, care permit rularea la 165 cadre pe secundă și War Thunder, unul dintre puținele titluri care integrează chiar și ray tracing pe mobil.
Ecran mai luminos, cooler cu mici downgrade-uri
La capitolul gaming voi vorbi puțin și despre ecran. Acesta este unul dintre cele mai performante din piață, cu panel OLED de 6,78” cu rezoluție Full HD+ și refresh rate până la 165 Hz. Ai nevoie de un ecran așa de rapid pe telefon? Probabil că nu, mai ales când lista jocurilor populare cu suport pentru 165 cadre pe secundă este foarte scurtă. Ecranul a primit însă un upgrade de luminozitate, la 2.500 nits, iar aceasta se simte imediat afară, în soare puternic. Există însă și un mic downgrade, care îi va supăra probabil doar pe cei mai pasionați gameri: apare pentru prima dată un decupaj pentru cameră în partea de sus a ecranului. Pe mine nu mă deranjează, iar ecranul este excelent, fluid și foarte plăcut în utilizare, inclusiv pentru redarea de clipuri video și filme. Totuși, până și eu am observat că în Real Racing 3, decupajul pică fix pe oglinda din stânga a mașinii.
Ziceam că noul cooler AeroActive pierde funcția de subwoofer, dar nu doar atât, ci și două butoane fizice. Aș fi preferat să renunțe la luminițele RGB, care sunt inutile pe spate și să primesc mai multe buoane fizice. Asta pentru că nu sunt un fan al butoanelor cu presiune AirTriggers, și de fiecare dată când încerc să le folosesc, mai mult mă încurcă decât mă ajută. Cooler-ul se aude în utilizare, mai ales la putere maximă, dar este acoperit ușor de sunetul difuzoarelor sau de căști. Configurarea tuturor funcțiilor de gaming, inclusiv a cooler-ului, se face din Armoury Crate, dar și din Game Genie, accesibil imediat din colțul ecranului în timpul jocului.
Am testat ROG Phone 8 în mai multe jocuri, iar experiența s-a dovedit a fi excelentă
Să vorbim puțin și despre jocuri. Am jucat Real Racing 3 după mulți ani și îmi amintesc cât de bine mi se părea că arată jocul pe iPhone 5 la vreo 30 de cadre pe secundă, la acel moment. Acum, pe ROG Phone 8 Pro, jocul zboară la 165 de cadre pe secundă, însă nici grafica nu pot spune că mă mai impresionează. Totuși, este unul dintre cele mai plăcute jocuri de curse pe circuit de pe mobil și nu dă nicio bătaie de cap telefonului. Am tot jucat Call of Duty Mobile pe tot felul de telefoane, și scumpe și ieftine și am ajuns la concluzia că nu ai nevoie de un telefon de gaming pentru a juca bine acest titlu. Faptul că rulează perfect la 120 cadre pe secundă este un avantaj, dar mi-a plăcut cel mai mult confortul de a juca cu butoanele fizice de pe cooler. Și cu acestea trebuie să mă obișnuiesc mai mult, întrucât tot mai bine joc exclusiv cu butoanele touch.
Nici în Asphalt 9 nu aș folosi butoanele fizice, întrucât schema de control TouchDrive este realizată special pentru ecranul tactil. Acesta nici măcar nu este un joc foarte pretențios, fiind limitat la maximum 60 de cadre pe secundă. Arată bine, se joacă bine, dar ROG Phone 8 nu reprezintă un avantaj în acest titlu. League of Legends Wild Rift este unul dintre titlurile care beneficiază mult de pe urma cooler-ului, permițând sesiuni de joc mai lungi. Dacă încerci să joci mai mult de un meci pe un telefon normal, se simte cum se încinge telefonul, Pe ROG Phone 8, nu este cazul. Jocul atinge 120 de cadre pe secundă fără nicio problemă.
Deși este un titlu foarte popular, abia cu această ocazie am făcut cunoștință cu Brawl Stars, unul dintre puținele jocuri populare care pot rula la 165 de cadre pe secundă. Totul este foarte fluid, însă butoanele fizice sau AirTriggers nu reprezintă un avantaj în el, pentru că gameplay-ul este creat special pentru ecranul tactil. O surpriză plăcută a fost War Thunder, un alt titlu pe care nu l-am mai jucat anterior testării lui ROG Phone 8. Pot spune că sunt impresionat de ceea ce am văzut. Acesta este singurul joc pe care l-am găsit care permite activarea efectelor de ray tracing pe mobil. Din câte îmi dau seama, este vorba doar despre umbre îmbunătățite, dar chiar și cu acestea, jocul rulează la peste 60 de cadre pe secundă pe ROG Phone 8, chiar spre 100. Fără ray tracing, îl poți juca la 120 de cadre fără probleme.
Am lăsat Genshin Impact la final, întrucât acesta este un caz special. Nu doar că arată excelent pe mobil, comparabil cu ceea ce vedem pe un PC sau pe console, dar funcționează pe ROG Phone 8 cu toate detaliile la maximum la 60 de cadre pe secundă fără să coboare vreun pic. Mai mult, acesta este unul dintre jocurile compatibile cu funcțiile AI din Game Genie de la ASUS. Da, ROG Phone 8 este un telefon cu AI, dar compatibil doar cu anumite jocuri. În anumite titluri competitive, AI-ul poate înregistra automat secvențe interesante de gameplay, iar în titluri precum Genshin, te poate ajuta să cauți rapid rezolvarea unui quest, de exemplu.
Sistemul AI știe unde apar obiectivele din joc și poate recunoaște cuvinte cheie pe care să le cauți rapid pe internet. Apoi, deschide în fereastră căutarea și poți vedea rezolvarea pe un site sau chiar într-un clip de pe YouTube, în fereastră, deasupra jocului. Sistemul nu este tocmai perfect, însă funcționează destul de bine și te poate scuti de jonglarea stângace printre aplicații pentru a face același lucru. O altă funcție AI este recunoașterea butoanelor de pe ecran și realizarea automată a unor acțiuni. De exemplu, în Genshin, poți seta să colecteze automat obiectele de pe jos, sau să sară rapid peste replicile personajelor.
Interfață personalizabilă, dar suport software inadecvat pentru un telefon atât de performant
În afară de funcțiile AI din jocuri, software-ul ASUS nu s-a schimbat foarte mult. Ba chiar apreciez faptul că ai opțiunea de a alege în continuare între experiența ROG sau ZenUI și interfața standard de la Google. Așa cum ziceam, ROG Phone 8 Pro nu mai arată a telefon de gaming de la distanță, iar dacă nu vrei acele personalizări de interfață, poți alege să nu le folosești. Ce nu mi se pare tocmai OK la un telefon atât de scump este suportul software rămas în urmă față de restul pieței.
ASUS promite doar două actualizări majore de sistem și patru ani de actualizări de securitate pe cel mai performant telefon al momentului. Dacă Galaxy S24 Ultra, echipat cu același procesor va putea rula cel mai nou Android chiar și peste 7 ani, sunt puține motive să nu primești suport similar pe un dispozitiv semnificativ mai puternic.
V-am zis de la început că ROG Phone 8 e un rollercoaster, așa că urmează ceva pozitiv: difuzoarele stereo. De obicei nu prea mai vorbesc despre astfel de caracteristici, decât dacă observ ceva foarte negativ sau pozitiv. În cazul de față, este vorba despre ceva pozitiv. ROG Phone 8 Pro are, probabil cele mai performante difuzoare din piața de smartphone-uri, cu un sunet stereo clar și puternic. Nu are la fel de mult bas ca pe modelul Ultimate de anul trecut, în lipsa unui cooler cu subwoofer, dar este de ajuns de performant cât să îi deranjezi pe cei din jur dacă pui muzică tare sau te joci.
Preț și performanță de flagship, camere de mid-range
Iar acum că am ajuns în vârf cu rollercoaster-ul, a venit momentul să coborâm, pentru că ne apropiem de finalul cursei. Camera de pe ROG Phone 8 Pro nu este nici pe departe una pentru un flagship de peste 1.200 de euro. Este o cameră de mid-range, mai capabilă decât cea de anul trecut într-un singur aspect: are acum și zoom un optic 3X cu senzor de 32 megapixeli. În rest, avem aceiași senzori, și o funcție moștenită de la seria ZenFone: stabilizare cu gimbal pe camera principală de 50 megapixeli.
Rezultatele sunt bune pentru o cameră care are, în mare parte, specificații de mid-range. Pe timp de zi, fotografiile sunt destul de detaliate, dar au culori cam suprasaturate pentru gustul meu. De altfel, modul portret vine implicit cu toate funcțiile beauty active, transformând tenul într-o suprafață similară cu plasticul. Le poți dezactiva, din fericire. Camera principală permite și zoom 2x prin crop, cu rezultate decente, dar camera ultrawide nu vine cu un unghi foarte larg fiind doar una de tip 0.7x. Zoom-ul 3X este decent, dar nimic ieșit din comun la capitolul detalii, în ciuda senzorului de rezoluție înaltă.
Fotografii pe timp de zi (în ordine 0.7x, 1x, 2x, 3x)
Camera principală este singura care beneficiază de acea stabilizare gimbal, care chiar este foarte eficientă. Din păcate sistemul acesta de stabilizare vine integrat pe o cameră care nu filmează foarte bine. Am observat o lipsă a detaliilor în captură și supraexpunere în 4K. De altfel, doar camerele ultrawide și wide pot filma în 4K, iar doar cea principală în 8K. Camera frontală, tot limitată la Full HD este, ceea ce e păcat, pentru că nu filmează rău pentru o cameră de acest gen, însă rezoluția este prea mică și codecul slab pentru tentative de vlogging. Ce m-a surprins este filmarea slow motion în 4K la 120 de cadre pe secundă, ceva ce și Galaxy S24 Ultra a adăugat anul acesta.
Nici pe timp de noapte nu pot spune că sunt mulțumit de camera lui ROG Phone 8. Se văd diferențe mari de culoare între cele trei camere, iar zgomotul de imagine nu este eficient redus.
Fotografii pe timp de noapte (în ordine 0.7x, 1x, 3x)
Se vede că ASUS nu are o experiență foarte mare în camere foto sau video de mobil performante, dar totuși încearcă să integreze mai multe funcții decât ai avea de fapt nevoie pe un telefon de gaming. Totuși, pentru a intra în concurență cu telefoanele flagship tradiționale, trebuie ceva mai multă performanță la acest capitol. Apreciez efortul, dar pe telefoane atât de scumpe mă aștept să găsesc rezultate mult mai bune.