Apple a anunțat odată cu noul iPhone 15 Pro că va începe să dea mai multă atenție industriei de gaming. Ca rezultat, am văzut o mână de prezentări interesante, însă unul dintre jocurile cu care s-au mândrit cel mai mult în cadrul evenimentului de lansare al telefonului a fost Death Stranding. Așteptarea va lua sfârșit săptămâna viitoare, întrucât jocul va fi lansat oficial pe dispozitivele Apple. Pentru a-l juca ai nevoie de un iPhone 15 Pro, sau orice Mac sau iPad care rulează pe un procesor Apple M. Prețul jocului va fi de 39.99$ după lansare, iar la pre-comandă costă doar 19.99$.
Prezentat de însuși Hideo Kojima, șeful studioului care a dezvoltat jocul, Death Stranding a fost unul dintre atracțiile principale în cadrul WWDC 2023. În felul acesta, Apple a vrut să arate că nu glumește atunci când vine vorba despre gaming, iar lansarea suitei de unelte care facilitează portarea de jocuri în ecosistemul companiei nu face decât să sublinieze asta. Din păcate, cel puțin mie îmi pare că toate astea au venit cam târziu, iar cu ecosisteme precum Steam, PlayStation, Xbox și Nintendo, nu știu dacă Apple are neapărat loc în piața de gaming.
Death Stranding Director’s Cut vine pe 31 ianuarie 2024, iar ediția aceasta vine cu ceva conținut extra. Avem locații noi, câteva misiuni extra care adaugă la experiența de joc și tot felul de extras pe care jucătorii le vor aprecia. Și să nu uităm de diferitele obiecte din Half-Life și Cyberpunk 2077. Dacă vrei să-i vezi pe Norman Reedus, Mads Mikkelsen și Lea Seydoux în roluri principale, vei avea nevoie de 69.75GB liberi pentru versiunea de Mac, și minim 1.78GB pentru versiunea de iOS.