Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), ajunge pe serviciul de streaming SkyShowtime începând din 20 ianuarie.
Scris și regizat de Wes Anderson, de șapte ori nominalizat la Oscar (Isle of Dogs, Moonrise Kingdom) pentru Focus Features, Asteroid City impresionează cu distribuția sa, inclusiv cu vedetele din rolurile secundare, actori apreciați de critici precum Jeffrey Wright (Westworld, No Time To Die), Tilda Swinton (Suspiria, Michael Clayton), Adrien Brody (The Pianist, The Darjeeling Limited), Bryan Cranston (Breaking Bad, Trumbo) și Edward Norton (Glass Onion, Birdman).
Povestea se desfășoară într-un oraș fictiv din deșert, în sud-vestul american, în jurul anului 1955. Tinerii iubitori ai spațiului din întreaga țară, Junior Stargazers și Space Cadets, se adună pentru sărbătoarea anuală a Zilei Asteroidului – dar competiția academică este dată peste cap în mod spectaculos de evenimente care pot schimba lumea. Sărbătoarea menită să onoreze realizările tinerilor Junior Stargazers are parte de un vizitator neașteptat: un extraterestru. Filmul este realizat în stilul clasic al lui Wes Anderson, cu o cromatică aparte, personaje extrem de bine scrise și un scenariu structurat diferit față de ce te-ai aștepta de la o peliculă normală.
Din distribuție fac parte și Liev Schreiber (Ray Donovan, X-Men Origins: Wolverine), Hope Davis (Your Honor, Succession), Stephen Park (The French Dispatch, Fargo), Rupert Friend (The Young Victoria, Pride & Prejudice), Maya Hawke (Stranger Things, Do Revenge), Steve Carell (The Office, The Morning Show), Matt Dillon (There’s Something About Mary, The House That Jack Built), Hong Chau (The Whale, The Menu), Willem Dafoe (franciza Spider-Man , The Florida Project), Margot Robbie (Barbie, Suicide Squad, I, Tonya), Tony Revolori (The Grand Budapest Hotel, franciza Universului Cinematic Marvel Spider-Man ), Jake Ryan (Moonrise Kingdom, Eighth Grade) și Jeff Goldblum (franciza Jurassic Park , Independence Day).