Jocurile PlayStation pentru PC nu au nevoie decât de o aprobare pe mail pentru lansare

Scris de | 27 decembrie, 2023
Jocurile PlayStation pentru PC nu au nevoie decât de o aprobare pe mail pentru lansare

Chiar înainte de sărbători, cei de la Insomniac Games au fost victimele unui atac cibernetic care le-a scos la iveală planurile de viitor. Și în timp ce toată lumea vorbește despre Spider-Man 2 și Wolverine, tot din acest hack am aflat și cât de ușor poate un studio să primească aprobarea PlayStation pentru a-și porta jocurile și pe PC. Și aparent, tot ce este nevoie pentru un astfel de proiect, este o simplă aprobare primită pe e-mail dacă anumite condiții sunt îndeplinite.

Ratchet & Clank: Rift Apart este un exemplu numai bun. Jocul a fost lansat în iunie 2021 pentru PlayStation 5, iar în vara lui 2023, adică la circa doi ani distanță, a venit și pe PC. Tot ce-a fost nevoie pentru portarea acestuia a fost o aprobare din partea PlayStation, care a venit pe mail. Totul a mers pe repede înainte, deoarece portarea în sine a costat sub 30 de milioane de dolari, o sumă pe care Sony o folosește ca prag. Dacă o portare pe PC ajunge să coste mai mult decât atât, aceasta fie este aprobată mult mai greu, după ce se fac toate calculele necesare, fie nu mai vine.

Strategia asta a dat roade, iar în ultimii ani jocurile exclusive pentru PlayStation care au ieșit și pe PC s-au bucurat de un adevărat succes. Avem acum God of War, Horizon Zero Dawn, Uncharted 4 și multe alte titluri mari, însă sunt și multe jocuri din catalogul PS care lipsesc de pe alte platforme. Din fericire, am observat un tipar în ceea ce privește lansările noi și se pare că jocurile de PlayStation 5 ajung pe PC la circa doi ani după ce au apărut pe console. Ca idee, Horizon Forbidden West face doi ani acuș, în primăvară, fix când vine și pe PC. Asta ar însemna că, în teorie, 2024 va fi un an mare pentru gamerii pe PC – God of War Ragnarok a fost lansat tot în 2022. 

Etichete: ,