Câteodată este bine să fii activ la ore mai târzii pentru că am fost unul dintre primii fani care s-au uitat pe repeat la trailer-ul lui Grand Theft Auto VI. Stăteam în fotoliu, mă uitam pe YouTube și așteptam să mă ia somnul, și cât căutam un video nou am rămas mască când am văzut că Rockstar a publicat cu 5 minute în urmă primul trailer oficial pentru GTA 6. Dar înainte să vă spun părerile mele, am să vă las să urmăriți trailer-ul de câteva ori, după care vă aștept înapoi în următorul paragraf.
Ok, de câte ori l-ați văzut? Haideți acum să facem un reality check: tocmai am văzut primul trailer pentru Grand Theft Auto VI și știm încă din thumbnail că jocul va fi lansat în 2025. Cea mai rea variantă posibilă tocmai s-a adeverit, după ce o mulțime de teorii vorbeau despre o lansare în 2023, când Rockstar sărbătorește 25 de ani de la deschiderea ușilor. Evident, a picat, și o altă posibilă lansare cică ar fi putut fi pe final de 2024. Din nefericire, mai avem de așteptat cel puțin un an și jumătate de acum înainte. Din fericire, măcar nu mai stăm cu sufletul la gură.
Cât despre ce-am văzut în trailer… nici acum, la 30 de minute după publicare, încă nu pot realiza că asta tocmai s-a întâmplat. Dar știm din start că avem doi protagoniști, aceștia se numesc Lucia și Jason. Iar dacă vă întrebați, nu, Jason din trailer-ul oficial nu este același cu Jason-ul pe care l-am văzut în leak-uri și pe Instagram. Iar cu asta se confirmă și teoria fanilor care spun de ceva timp că personajul din joc nu va fi același cu ce-am văzut până acum. Povestea pare că începe după ce Lucia a fost eliberată din închisoare, iar pe la jumătatea trailer-ului devine un soi de reimaginare a poveștii lui Bonnie și Clyde.
Altă chestie care a fost confirmată este dimensiunea hărții. Grand Theft Auto VI pare imens! De la plajele din Miami, până în mlaștinile din Everglades, pare că Rockstar nu vrea să ne ducă doar în Vice City, ci în tot statul Florida. Dar haideți să ne concentrăm pe oraș pentru că este masiv. Încă din primele cadre putem vedea cât de mare este de fapt zona metropolitană. Zgârie norii par imenși, și se văd atât de departe încât pare că doar distanța aia este cât harta din GTA 5. Și odată cu primele imagini se confirmă și dimensiunea hărții. Și ce mai peisaje ne rezervă jocul ăsta…
Avem și TikTok în Grand Theft Auto VI, avem așa numiții „florida man”, avem aligatori și tot felul de reptile și animale de companie, jafuri de magazine și cam tot ce am văzut până acum în leak-uri. Abia aștept să văd cum iau cei de la Rockstar la mișto stilul de viață modern, sunt nerbăbdător să străbat harta în lung și lat, dar cel mai tare aștept experiența de a trăi în Florida. Pentru cei care nu înțeleg ce zic aici, statul ăsta din SUA este ca un server de GTA în viața reală. Și ce să vă mai zic? Abia aștept următorul trailer, că doar nu îi ziceau ăstuia Trailer 1 degeaba, iar până îmi iau o lună de medical în 2025, o să vă tot povestesc noutățile care mai apar despre următoarea venire a lui GTA.