iPhone 15 Pro și Pro Max sunt primele modele de la debutul originalului model din 2007 care renunță la slider-ul pentru modul „silent” în favoarea noului Action Button, care permite personalizarea funcțiilor accesibile rapid. Se pare însă că seria iPhone 16 Pro va veni cu încă un buton fizic nou, care va duce la schimbări mai mari de design decât am văzut până acum pe iPhone-uri.
Noul buton pare că va fi un declanșator pentru fotografii și clipuri video
Momentan totul este la nivel de zvon, însă un leaker numit „Instant Digital” de pe rețeaua de socializare chineză Weibo susține că Apple ia în calcul integrarea unui nou buton numit „Capture Button”. Acesta ar putea fi localizat undeva pe laterala din dreapta a telefonului și nu ar fi un buton fizic „obișnuit”, ci va fi de tip „solid state” cu feedback haptic pentru a confirma apăsările.
Aceste informații sunt parțial familiare, întrucât se zvonea că toate butoanele de pe seria iPhone 15 ar fi de acest gen, fără o cursă de apăsare fizică. Se pare însă că Apple ia în calcul integrarea acestui buton pe partea dreaptă, undeva în partea de jos, imitând cumva un buton declanșator al unei camere foto. Se pare că „butonul” nu va ieși în relief, însă va avea o zonă bine definită pe care trebuie să apeși pentru a-l folosi.
Adevărul este că în ultimii câțiva ani, cele mai importante upgrade-uri de pe modelele iPhone Pro au fost la nivelul camerelor foto și capabilităților captură foto și video cu ajutorul acestora. Atașarea unui buton dedicat pentru captură foto și video ar fi un pas înainte pentru a concretiza transformarea iPhone-ului dintr-un computer portabil care face și fotografii într-un adevărat sistem complet pentru creație, cu capabilități complete de captură, editare și publicare.
Întrucât butonul va fi poziționat pe laterala din dreapta, Apple va trebui să mute câteva componente interne pentru a permite această poziționare. Antena mmWave, prezentă pe telefoanele din SUA, în special, ar putea fi astfel mutată pe laterala din dreapta. Telefoanele din Europa nu ar trebui să fie afectate, întrucât acestea încă au un slot de SIM și nici nu integrează antene 5G de viteză atât de mare.
O veste bună referitoare la acest Capture Button este faptul că doar acesta ar fi de tip „solid state”. Restul butoanelor fizice ar rămâne neschimbate și pe generația iPhone 16 Pro.