Procesoarele Intel 15th Gen vor putea fi răcite cu aceleași coolere de pe generația actuală

Scris de | 30 octombrie, 2023
Procesoarele Intel 15th Gen vor putea fi răcite cu aceleași coolere de pe generația actuală

Un producător importat de coolere pentru PC-uri a confirmat zilele trecute că următoarea generație de procesoare de la Intel, pe socket LGA1851, va fi compatibilă cu sistemele de răcire destinate platformelor LGA1700 din prezent. Este vorba despre ARCTIC, iar vestea a venit prin intermediul X, acolo unde producătorul a confirmat că nu va fi nevoie să ne schimbăm coolerele odată cu lansarea de la anul.

Intel abia a lansat generația a 14-a, dar după cum veți vedea în curând în recenzia noastră, performanța oferită de noile procesoare nu se ridică la nivelul așteptărilor. Dar pare că producătorul este conștient de situație, iar adevărata lansare next-gen va fi la anul, odată cu procesoarele Arrow Lake pe socket LGA1851. Dar cei care au deja un sistem puternic cu o răcire serioasă, se vor bucura să afle că schimbarea de platformă nu va necesita nici măcar un mounting kit separat pentru cooler, ci schimbarea va fi 1:1.

Asta ne indică faptul că următoarele procesoare de la Intel vor avea cam aceleași dimensiuni, socket-ul fiind identic sau similar ca și suprafață. Pe lângă cei de la ARCTIC, alți producători au confirmat de asemenea compatibilitatea sistemelor de răcire actuale cu viitoarea platformă Intel. Cred însă că este important și sistemul de montare al fiecărui cooler în parte, iar plaja de compatibilitate ar putea fi limitată în cazul unor coolere cu sisteme de răcire ceva mai complicate. Mi se pare o veste destul de bună, mai ales că ultimele generații de procesoare Core au fost extrem de fierbinți, astfel majoritatea utilizatorilor și-au cumpărat deja răciri scumpe pe care le pot refolosi odată cu venirea platformei DDR5 de anul viitor.

Etichete: