Seria nova de la Huawei primește în această vară un nou membru, sub forma lui Huawei nova 11 Pro. Producătorul din Shenzhen are un 2023 mai promițător în ceea ce privește smartphone-urile decât anul precedent, și rămâne consistent în credința sa din acest segment, arătată în ultimii ani – anume că design-ul poate fi elementul special al unui telefon, acel ceva care să îl scoată în evidență și să îl aducă în buzunarul celor aflați în căutarea unui nou device.
Design
Nu e un secret faptul că telefoanele lansate de Huawei în epoca post-servicii Google au fost printre cele mai frumoase de pe piață. Chiar și modelele care ți-ar putea părea mai puțin inspirate din acest punct de vedere au reușit măcar să atragă atenția prin design-ul ales, iar situația nu se schimbă nici la nova 11 Pro.
Pentru acest telefon, Huawei a mers pe o combinație de culori extrem de sigură și care nu prea dă greș niciodată – negru și auriu. Astfel, inelul din jurul camerei principale strălucește cu un auriu puternic, iar logo-ul Huawei și cel al seriei nova ies în evidență, fiind de asemenea trecute cu auriu. Spatele este texturat, având zeci de logo-uri nova imprimate, un detaliu destul de fin și care îi conferă o notă în plus de eleganță device-ului. Apropo de spate, acesta este din piele ecologică, mat, și nu va reține amprente, și sincer mi se pare că e greu de acoperit cu o husă, tocmai din cauza faptului că este atât de diferit de orice alt device.
Sigur, pentru unii acest auriu s-ar putea să fie prea mult, însă personal cred că nova 11 Pro arată mult mai bine decât predecesorul său, care combina auriul cu argintiul într-un look care ieșea și mai mult în evidență. În România, mai există și o variantă cu spate tot din piele vegană, dar verde.
Ecranul este protejat de sticlă Kunlun, la fel ca flagship-urile Huawei, iar telefonul este destul de ușor, cântărind 188g sau 193g, în funcție de variantă (există și una cu spate din sticlă). E și destul de subțire, puțin sub 8mm grosime, lucru care se potrivește cu look-ul elegant pe care îl are. Insula camerei de pe spate are o protuberanță măricică, fiind realizată cumva în 3 straturi.
În cutie, găsești toate lucrurile de care ai nevoie atunci când îți iei un telefon nou, și pe care ar fi frumos să le găsești și la flagship-urile din ziua de azi: brick de încărcare, cablul aferent și o husă din silicon transparentă, care să îl protejeze puțin până găsești tu una mai pe placul tău, dacă vrei să îi pui una (deși, din nou, mi se pare puțin prea frumos telefonul acesta pentru a fi acoperit).
Ecran
Huawei nova 11 Pro vine cu un ecran mare, de 6,78 inchi, OLED și cu un miliard de culori. Are o rezoluție de 1200 x 2652 de pixeli, un pic bizară, dar oferă și certificare HDR10, precum și o rată de refresh de 120Hz. Aspectul acesta din urmă ajută în ceea ce privește jocurile – dintre care două sunt preinstalate, lucru care nu pot să spun că e chiar pe placul meu. În orice caz, și navigarea prin meniu e „a breeze”, datorită ecranului rapid.
Menționez că testez 3 telefoane midrange în timpul în care scriu acest review și un lucru pe care l-am remarcat la toate 3, deși sunt ale unor companii diferite, e că ecranele sunt absolut superbe și perfecte pentru vizionarea de conținut. OLED-ul reproduce excelent culorile și pentru clipuri pe YouTube sau un episod din serialul favorit de pe Netflix, HBO sau altă platformă de streaming, o să fii mai mult decât mulțumit, inclusiv cu nova 11 Pro.
Performanță
La interiorul lui Huawei nova 11 Pro se află un Snapdragon 778G de la Qualcomm, realizat pe 6nm și cu opt nuclee, ajutat de un Adreno 642L. O combinație satisfăcătoare pentru majoritatea jocurilor, nu ar trebui să remarci probleme nici în titluri mai solicitante, și din fericire nici telefonul nu se încălzește parcă foarte tare.
Evident, problema procesorului e alta – faptul că nu e 5G, Huawei aflându-se încă pe lista de oameni pe care guvernul american nu îi cheamă la ziua lui. Lucrul acesta nu e neapărat o problemă mare, am menționat-o și în alte review-uri la telefoanele Huawei din ultimul an, din mai multe motive, tehnologia 5G nefiind încă la nivelul de maturitate pe care îl așteptam. Bineînțeles, există posibilitatea ca în următorii ani 5G-ul să devină un must, însă mă îndoiesc că va fi o schimbare atât de bruscă, și cred sincer că un telefon 4G te poate servi fără probleme pentru încă vreo 2-3 ani.
Combinația de RAM și stocare este destul de simplă – ai la dispoziție 8GB RAM, și posibilitatea de a alege între o stocare de 256GB sau 512GB. Ambele sunt suficiente pentru un midrange, în opinia mea, ținând cont că nici camerele nu sunt cele mai bune disponibile pe un device la ora actuală, spațiul pe care îl vor ocupa pozele și videoclipurile va fi redus. Dacă ai și abonament la un serviciu de cloud, atunci chiar nu o să ai vreo grijă în ceea ce privește acest aspect.
Software
Telefonul rulează HarmonyOS 3.0, și vine preinstalat cu o mulțime de aplicații, inclusiv GBox, cea care îți permite accesul la serviciile Google (marea majoritate). Lucruri ca Android Auto nu merg în continuare, eu personal nu conduc, deci n-am nevoie de el, dar știu că mulți vor vedea asta ca un impediment. Întrebarea la care încerc să răspund de fiecare dată când testez telefoane Huawei este „m-aș vedea oare folosind acest telefon zilnic, fără probleme?”.
Răspunsul e probabil că nu, pentru că niciun telefon nu funcționează perfect. Lăsând cinismul deoparte însă, cred că aș putea trăi cu un telefon Huawei în 2023. Sigur, unele abonamente pe care le folosesc ar fi ceva mai greu de gestionat pe un device fără servicii Google native, precum abonamentul la YouTube Premium, Disney+ sau Netflix, dar se găsesc soluții. Principalul aspect este ca respectivul device să și merite asta.
Cum am spus, GBox vine preinstalat pe Huawei nova 11 Pro, un aspect clar pozitiv, pentru că îți permite să găsești ușor toate serviciile Google de care ai nevoie. Partea proastă e că, alături de GBox, mai vin și alte jocuri și aplicații, unele dintre ele pe care probabil că nu vrei să le folosești, precum și alte sugestii pentru aplicații pe care le-ai putea instala, organizate în foldere. Îmi place oarecum partea asta cu sugestiile, pentru că e ceva mai ușor să îți organizezi aplicațiile.
Camere
Huawei nova 11 Pro vine cu 2 module de cameră pe spate și tot două pe față, și mi se pare că producătorul din Shenzhen l-a construit ca un telefon pentru selfie-uri, pentru că modulul din față este, cel puțin pe cifre, mai bun decât cel de pe spate. Începem însă cu ansamblul principal, alcătuit dintr-un senzor de 50MP, cu f/1.9 și un ultrawide de doar 8MP, cu f/2.2. Poate filma la calitate 4K, însă lipsește stabilizarea optică, bazându-se pe cea electronică (EIS).
Principala este bună, deși se simte uneori lipsa stabilizării optice, imaginile fiind ceva mai blurry în anumite zone, mai ales dacă încerci să surprinzi repede o scenă. Acuratețea culorilor este însă destul de mare, nuanțele de albastru și verde spre exemplu sunt bine reprezentate, iar în ceea ce privește calitatea, nu prea am de ce să mă plâng. Dynamic range-ul este și el ok, zonele întunecate arată bine, iar tonul general al fotografiilor nu mai are parcă același look „instagram ready” pe care Huawei obișnuiește să îl aplice din când în când. Menționez că fotografiile de aici sunt făcute fără funcția AI activată.
Ultrawide-ul este utilizabil, dar nimic special. Deformarea e acceptabilă, culorile sunt însă destul de diferite față de principală, iar calitatea nu e tocmai cea mai bună, ținând cont că vorbim de o cameră de 8MP. E genul de cameră cu care îți poți face treaba fără mari bătăi de cap, dar vei folosi mult mai des principala.
Pe timp de noapte, Huawei dă dovadă în continuare de o consecvență și o consistență remarcabilă. Huawei nova 11 Pro vine cu rezultate foarte bune, atât pe principală, cât și pe ultrawide. Pentru un midrange, mi se pare că reușește să impresioneze atât timp cât are o sursă de lumină în cadru pe care o poate utiliza, și nici nu exagerează, încercând să facă din noapte zi, așa cum mai vedem uneori când e vorba de night mode.
Există și un mod Super Macro, care se activează automat atunci când ești foarte aproape de un obiect, sau pe care îl poți activa tu manual, din setările camerei. Surprinde o calitate mare de detalii, deși culorile nu sunt cele mai precise, și spre surprinderea mea, aș zice că merită măcar încercat.
Și modul portret se comportă admirabil, reușind să surprindă majoritatea detaliilor fine ale feței, precum firele de păr sau mici imperfecțiuni (primești un prompt în care alegi să activezi sau nu modul Beauty atunci când intri prima oară în acest mod, în cazul în care preferi un aspect mai smooth al feței subiectului). Bokeh-ul pe care îl aplică împrejur este unul generos, și uneori mai acoperă și o mână sau o bucată mică din corp cu el, dar fața rămâne în general neatinsă, iar tonurile pielii sunt și ele corecte.
Pentru selfie-uri, Huawei a introdus pe nova 11 Pro două camere, una de 8MP, cu f/2.2, și un modul ultrawide de 60MP cu f/2.4. Dacă ești șocat de diferența asta, află că nu ești singur, și eu mă întrebam de ce au ales chinezii să facă asta. Ce am zis la modul portret se aplică și aici, selfie-urile arată bine, și cumva e recomandat să folosești mai degrabă modul ultrawide, din motive evidente. Am înțeles motivul pentru care ai acea cameră ultrawide atât de bună atunci când am ajuns la partea video, acolo unde Huawei a introdus un mod special, numit Vlog, dedicat, ce să vezi, vlog-urilor. Poți filma la calitate 4K cu 30fps, iar Huawei clar poziționează nova 11 Pro ca un smartphone potrivit pentru tinerii care vor să se filmeze și să prindă cât mai mult dintr-o imagine în cadru – practic, majoritatea utilizatorilor de TikTok.
Sunet și baterie
În fine, sunetul și bateria. Primul e puternic, venind din cele două difuzoare stereo ale telefonului, însă pot spune că la acest capitol am găsit midrange-uri mai bune. Partea bună e că nu „sparge”, fiind și destul de curat, dar tot aș prefera să folosesc căști în marea majoritate a timpului.
Bateria se înscrie în tiparul clasic al Huawei, adică e foarte bună și vine și cu un încărcător pe măsură, de 100W, disponibil în cutie, pentru a încărca 50% din cei 4500mAh în doar 15 minute, conform Huawei. Cam așa e și în realitate, iar bateria rezistă lejer la o zi de utilizare.