Xbox anunță că Redfall este acum disponibil prin intermediul abonamentului PC Game Pass, iar utilizatorii au posibilitatea de a oferi prietenilor 5 invitații pentru testare gratuită, pentru o perioadă de 14 zile. Pentru a face acest lucru, membrii comunității PC Game Pass trebuie doar să selecteze opțiunea “Give PC Game Pass”; mai multe detalii pot fi găsite aici.
PC Game Pass a fost lansat recent în România, oferind acces la un catalog de sute de jocuri pe Windows, prin intermediul aplicației Xbox app pentru PC. Catalogul PC Game Pass include noile versiuni lansate de Xbox Game Studios, inclusiv Redfall creat de Arkane Austin, lansat ieri. Redfall este un FPS de tip open-world, care poate fi jucat single-player sau co-op, alături de prieteni, dezvoltat de cei de la Arkane Austin, echipa care a creat Prey și Dishonored.
Prin intermediul PC Game Pass, utilizatorii au acces inclusiv la jocuri Bethesda, un abonament EA Play și oferte speciale pentru membri în jocurile produse de Riot, precum League of Legends și Valorant. Membrii pot juca Forza Horizon 5, Sea of Thieves, Grounded, Age of Empires IV, FIFA 22, Minecraft Legends și multe altele, precum și jocuri noi care sunt adăugate permanent, inclusiv Starfield pe 6 septembrie.
Am discutat mai multe despre ce înseamnă venirea PC Game Pass în România și de ce este acesta un lucru important, chiar cu Jerret West, Chief Marketing Officer în cadrul Microsoft Gaming, într-un interviu pe care îl poți citi aici.