Proiectată în colaborare cu studioul de design danezo-italian GamFratesi, Beosound A5 stabilește o legătură între culturile de design nordice și cele sudice. Disponibilă în două variante de culoare, boxa este realizată din aluminiu, cu o față țesută din fibre de celuloză, și încorporează un mâner din stejar în culoare deschisă. Versiunea din aluminiu negru are un capac și un mâner din lemn de stejar în nuanțe închise. Ambele finisaje se pot integra în interiorul unei case sau la exterior, în natură.
Mânerul din stejar masiv permite ca boxa să fie transportată cu ușurință din cameră în cameră, putând fi amplasată pe podea, pe un raft sau pe o masă. Datorită standardului de rezistență la apă și la praf IP65, Beosound A5 poate fi scoasă afară. Cu peste 12 ore de redare și un încărcător de telefon wireless integrat în panoul superior, Beosound A5 este cea mai versatilă boxă Bang & Olufsen de până acum și însoțitorul audio portabil perfect. Poate fi controlată fie prin interfața elegantă, fie direct din aplicația Bang & Olufsen.
Beosound A5 este cea mai puternică boxă portabilă de la Bang & Olufsen de până acum. Configurația difuzorului cu patru amplificatoare digitale oferă o putere totală de 280 de wați, care poate umple încăperi mari cu un sunet dinamic, redat la 360 de grade. Cuprinzând 1 woofer de 5,25 inch, unul de 2 x 2 inch pentru sunete medii și 1 tweeter ¾, Beosound A5 vine cu un sunet la fel de interesant ca designul. Tehnologia Beamforming, o inovație integrată pentru prima dată în seria Beolab, a fost inclusă în Beosound A5 pentru a controla sunetul cu o precizie ridicată.
Device-ul a fost proiectat modular, astfel încât să poată fi întreținut și reparat cu ușurință pentru a-i prelungi durata de viață, dacă este necesar, în loc să fie înlocuit. Bang & Olufsen va continua să producă huse frontale ușor de schimbat în noi materiale și culori, astfel încât Beosound A5 să poată evolua odată cu stilul și identitatea clientului. Aceste elemente de design asigură o durată lungă de viață alături de primul deținător și permite să fie folosită și de alte generații de proprietari, în viitor. Odată ce Beosound A5 ajunge la finalul ciclului de viață, după mulți ani de funcționare, ușurința dezasamblării și utilizarea materialelor de înaltă calitate pentru componentele sale susțin soluțiile circulare.
Platforma Mozart permite boxei să se conecteze perfect cu un alt produs similar într-un sistem stereo sau cu orice altă boxă compatibilă cu platforma Mozart din portofoliul Bang & Olufsen. În plus, se poate integra fără probleme într-un sistem smart Bang & Olufsen, creând o experiență captivantă multiroom, doar prin atingerea unui buton. Caracteristicile vizionare ale platformei Mozart și introducerea benzii ultra-wide vor debloca noi funcții în timp, cum ar fi Proximity Pairing, ducând conectivitatea un pas mai departe. Asocierea de proximitate va conecta automat două boxe Beosound A5 pentru o experiență stereo impresionantă, atunci când sunt plasate alături.
Noua boxă este compatibilă cu mai multe servicii, printre care Beolink Multiroom, Airplay 2, Chromecast, Spotify Connect și Bluetooth 5.2, demonstrând că este mai mult decât un produs creat doar pentru a putea fi luat oriunde.
Prețuri și disponibilitate
Beosound A5 Nordic Weave este disponibilă în magazine începând cu data de 27 aprilie 2023, la prețuri care pornesc de la 4899 RON.
Beosound A5 Dark Oak este disponibilă în magazine începând cu data de 3 mai 2023, la prețuri care pornesc de la 5399 RON.