Dacă despre ChatGPT auzim aproape zilnic, despre marele său rival Google Bard se vorbeşte mult mai puţin. Ei bine azi aflăm că a primit un upgrade mult solicitat şi nume funcţia de a genera cod şi a face debugging.
Google afirmă că abilitatea de coding e una dintre cele mai solicitate de către utilizatorii lui Bard. Ei bine chatbot-ul poate acum genera, explica şi face debugging în 20 de limbaje de programare. Sunt incluse C++, Java, Python şi Javascript. Există şi integrare cu alte produse Google şi posibilitatea de a exporta cod în Colab, soluţia Python a companiei.
Bard vă poate ajuta şi să scrieţi funcţii pentru Sheets, rivalul lui Microsoft Excel. Poate mai utilă decât toate e funcţionalitatea prin care Bard explică secvenţe de cod. E utilă pentru cei care abia învaţa să programeze, copiii şi adolescenţii de exemplu. Veţi vedea fiecare bloc de cod şi rezultatul său.
Chatbot-ul poate de asemenea să caute erori în cod şi să vadă ce nu a mers şi de ce nu se generează rezultatul dorit. Va depista şi cod incomplet. Google sfătuieşte totuşi programatorii să verifice de 2 ori toate interacţiunile de coding cu Bard şi să îi testeze răspunsurile. Google a deschis accesul la Bard în luna martie, deşi mai are până să ajungă la popularitatea şi funcţiile lui ChatGPT, mai ales după update-ul GPT4. Un nou limbaj de model a fost implementat recent în Bard şi anume PaLM.