Cum nominalizările la Oscarurile de anul acesta s-au anunțat, am zis și eu că e momentul să îmi conturez lista cu cele mai bune filme pe care le-am văzut și care au fost lansate în anul ce tocmai a trecut. Nu am apucat să văd tot ce mi-am dorit, și probabil nici nu o voi face, că mai mereu rămân câteva titluri pe care nu mai am timp să le văd și rămân lăsate deoparte timp de câțiva ani, dar o să încerc să îmi finalizez oricum watchlist-ul la timp pentru premiile Academiei de pe 12 martie, astfel că e posibil să mai apară mici modificări până atunci. Nu va fi însă cazul în primele 5 locuri, care sunt destul de bătute în cuie și nimic din ce nu am văzut nu mi se pare că are un potențial suficient de mare ca să le dea jos (dar, mă rog, am fost surprins așa de unul din filmele de mai jos, deci orice e posibil).
Așadar, înainte o să spun cele câteva titluri pe care NU le-am văzut încă și deci nu aveau cum să fie luate în considerare pentru topul acesta propriu și personal. Deși am văzut în jur de 75 de filme din 2022, nu am apucat să îmi fac timp și pentru: Close, Decision to Leave, Cha Cha Real Smooth, Alcarràs, The Whale, Women Talking, Babylon, Avatar 2: Mai lung și mai furios, Living, Tár, Pearl și Pinocchio al lui Del Toro. Toate sunt lăudate și pe toate o să le văd în decursul următoarei luni, dar nu mai stau cu topul până atunci, că deja o să fie irelevant.
Apoi, mai vreau să mai menționez câteva titluri care au fost excelente și la un pas să ajungă pe listă dar, dintr-un motiv sau altul, n-au mai apucat: Marcel The Shell With Shoes On, Till, Triangle of Sadness, Nope, Prey, Don’t Make Me Go, The Northman, Apollo 10 ½: A Space Age Adventure și The Banshees of Inisherin. Vreo 3-4 din ele sigur ar fi intrat în alți ani, dar ce să facem, 2022 a fost un an foarte bun pentru filme, și lista cuprinde doar 10. Deci, să începem cu…
10. Barbarian
Mi se părea total nedrept să nu am un horror pe lista celor mai bune filme din 2022, la cât de mult am lăudat în ultima perioadă genul acesta. Nu am văzut încă Pearl, așa cum am menționat, și e posibil ca acela să îi ia locul lui Barbarian odată ce se întâmplă asta, însă până atunci, filmul lui Zach Cregger, cu Georgina Campbell, Justin Long și Bill Skarsgård își merită cu vârf și îndesat locul aici. Este un horror ca la carte, cu un antagonist bine scris și amenințător, cu un focus pe tensiune în principal, cu jumpscare-uri folosite când trebuie și deloc exagerat, cu un personaj principal care te face să îți fie teamă pentru el și să îți dorești să scape cu viață din situația în care se află. E bine scris, și mai bine jucat și reprezintă încă o dovadă că genul horror are o perioadă de renaștere superbă în ultimii ani.
9. Sr.
Sr. este un documentar care nu te învață foarte multe. În schimb, în cele aproape 90 de minute ale sale, primești mai degrabă câte puțin din toate lucrurile pe care le-ai aștepta de la o astfel de poveste. Filmul aruncă o privire asupra carierei lui Robert Downey Sr., regizorul care a inspirat un stil de comedie al anilor 60 și 70 în Statele Unite, însă în același timp îți prezintă relația dintre el și fiul său mai popular, Robert Downey Jr., în ultimii ani de viață ai seniorului. Downey Jr. însuși spune la un moment dat că nu știe despre ce este acest documentar, și mi se pare cea mai bună descriere a sa. Asta, sau poți spune, ca și mine, că e cu „câte puțin din toate”, oferindu-ți o perspectivă asupra vieții, a morții, a relației dintre tată și fiu, a geniului din spatele unei camere de filmat, a provocărilor cu care vine creșterea și maturizarea într-o familie de artiști, a felului în care poți repara relațiile care pot părea, uneori, ireparabile.
8. All Quiet on the Western Front
Ce mai e de spus despre un film care a adunat 9 nominalizări la Oscar și care reprezintă, în sfârșit, ceea ce Netflix își dorea de mult timp: un film apreciat la scară largă de critici, dar care să aducă și noi abonați. Pentru că da, cred că All Quiet on the Western Front are capacitatea aceasta, spre deosebire de Roma sau Marriage Story sau alte încercări anterioare ale Netflix de a împăca și criticii și publicul așa-numit „de masă”. Filmul lui Edward Berger aruncă o privire asupra vieții unor soldați germani în timpul Primului Război Mondial, în care mizeria, durerea și lipsurile sunt în rol principal. Felix Kammerer face un rol excelent, pentru care ar fi putut fi chiar nominalizat la Oscar pentru Best Actor, în opinia mea, iar sunetul și cinematografia sunt de primă mână. Nu cred că am văzut de mult un film care să mă facă să simt nevoia unui duș și să zic în același timp „wow, minunat cadrul ăla din groapa de noroi”.
7. Fall
Deși Barbarian e filmul horror de pe lista asta, Fall este cel care mi-a provocat mai multă spaimă și a dat un kickstart anxietății. Povestea a două prietene, Becky și Hunter, rămase blocate într-un turn radio la puțin peste 600 de metri înălțime te ține cu sufletul la gură constant și încerci de-a lungul filmului să te gândești ce ai face tu într-o astfel de situație. Filmul e scris și regizat de Scott Mann, și înțeleg că e o oarecare problemă că marea revelație din acest film este similară cu cea dintr-un alt film al său anterior, dar cum eu nu îl văzusem pe acela, nu m-a afectat deloc asta și nu am avut o problemă în acest sens. Finalul e și el foarte bun, și unul care încearcă să se delimiteze cumva de clișeele genului acesta de filme cu „x e prins în locația y”. Ce strălucește însă la Fall este felul în care este filmat, oferindu-ți în permanență o senzație de gol în stomac și ideea că orice pas greșit poate fi sfârșitul. De asemenea, dacă nu aveai vertigo, s-ar putea să ai după ce vezi Fall.
6. She Said
Și despre She Said am mai vorbit în două materiale anterioare, deci aici o să reiau cumva câteva puncte de-acolo. Îmi asum faptul că poate exista puțin bias în clasarea sa în topul acesta, din prisma faptului că este un film despre meseria de jurnalist și realizarea unei investigații extraordinar de complexe și importante, lucru pe care probabil că își dorește să îl facă aproape oricine din breasla aceasta la un moment dat. Am văzut mai multe critici în privința Mariei Schrader, regizorul filmului, cum că pare că nu a intervenit suficient în multe momente, dar mi se pare că decizia pe care a luat-o aceasta, de a da o direcție foarte subtilă firului narativ, e cam cea mai bună în cazul de față. Schrader nu a vrut să își pună amprenta prea puternic pe She Said, pentru că nu regia ei este importantă, ci povestea pe care încearcă să o spună filmul. Carey Mulligan și Zoe Kazan în rolul celor două reportere de la New York Times sunt excelente, iar faptul că filmul este realizat chiar în redacția celor de la NY Times oferă un plus de veridicitate poveștii și un fundal emblematic pentru jurnalism.
5. Argentina, 1985
Argentina, 1985 este probabil singurul concurent serios al lui All Quiet on the Western Front la categoria Best International Picture și cumva sper să și câștige, pentru că All Quiet a venit oricum tare la capitolul nominalizărilor, obținând nu mai puțin de 9, și mă aștept să și plece totuși cu ceva din toate astea. Pelicula lui Santiago Mitre te poartă înapoi în timp, în anul 1985 (știu, nu te așteptai la asta), când are loc celebrul Trial of the Juntas, procesul în care membrii guvernului militar care a condus Argentina în perioada dictaturii au fost judecați, fiind singurul exemplu în care un guvern democrat a acționat împotriva unui fost guvern dictatorial în America Latină. Ricardo Darín este excelent în rolul procurorului general Strassera, și formează o echipă excelentă cu Peter Lanzani. Dialogul este surprinzător de amuzant în anumite momente, Mitre reușind să îmbine foarte bine comedia și drama, pe acest fundal extrem de important.
4. Everything Everywhere All at Once
Everything Everywhere All at Once domină Oscarurile din acest an în termen de nominalizări, având nu mai puțin de 11 primite. Și pe bună dreptate, fiind cu siguranță unul dintre cele mai bune filme ale lui 2022, de la scenariul excelent scris de The Daniels, până la interpretarea lui Michelle Yeoh, a lui Stephanie Hsu și a lui Ke Huy Quan și Jamie Lee Curtis. Este cea mai bună reprezentare a multiversului din 2022, cu mult peste Dr. Strange, și reușește să meargă mai departe, aducând în discuție teme complexe. Nu-mi place să spun despre un film că „te face să te gândești la diferite lucruri”, pentru că mi se pare că e o sintagmă ce reduce foarte mult calitățile unei pelicule, însă aici cumva se potrivește. A fost lăudat de atât de multe persoane și atât de mult, încât mi se pare că nu prea mai am multe de adăugat. Dacă nu l-ai văzut, check it out. E ciudat, e amuzant, e contemplativ, e trist și are și șanse mari la Oscar, deci poți după să zici „a meritat, domne” sau nu, după caz.
3. Top Gun: Maverick
Cu toată splendoarea și nebunia lui Everything Everywhere, dacă cineva m-ar pune să aleg un singur film reprezentativ pentru 2022, acela ar fi fără discuție Top Gun: Maverick. Este principalul responsabil pentru revenirea cinematografelor după pandemie, filmul care a adus din nou spectatorii în sala de cinema, un spectacol vizual și auditiv din mai toate punctele de vedere. Cinematografia superbă a lui Claudio Miranda, pentru care ar fi trebuit să și primească o nominalizare la Oscar, este principalul atu al filmului, alături de un Tom Cruise care demonstrează că el însuși reprezintă un gen de filme. Efectele vizuale sunt și ele incredibile, și merită văzut pe cel mai mare ecran pe care îl ai la dispoziție, fără dubiu, pentru a te bucura complet de ultima aventură a lui Maverick. A fost o plăcere să îl revăd și pe Miles Teller, care reușește să fie parcă din ce în ce mai bun de fiecare dată, iar dacă începi să cauți diferitele moduri în care au fost filmate unele scene, poți să îți pierzi lejer ore întregi și să fii uimit de ce înseamnă Top Gun: Maverick – o adevărată reușită cinematografică, din toate punctele de vedere.
O bună perioadă de timp după ce am văzut Thirteen Lives, am fost convins că va sta în fruntea listei mele cu cele mai bune filme din 2022. Filmul lui Ron Howard despre evenimentul din 2018, din Thailanda, unde o echipă de fotbal de copii și antrenorul lor rămân blocați într-o peșteră, este de departe cea mai tensionată peliculă pe care am văzut-o în anul ce-a trecut, reușind să mă țină ca pe ace timp de mai bine de o oră din durata sa, în condițiile în care știam foarte bine cum se încheie povestea. E un lucru remarcabil și care atestă calitatea de regizor a lui Howard, reușind să te facă să uiți complet tot ce știai despre poveste și să fii cu sufletul la gură, sperând că scafandrii vor reuși să îi scoată pe copii din peștera inundată. Colin Farrell îmi place puțin mai mult în rolul de aici decât în Banshees, iar Viggo Mortensen face, ca de obicei, o interpretare excelentă. La fel ca la Top Gun: Maverick, e posibil să îți pierzi ceva timp după, ca să vezi cum au fost filmate unele scene și cât de mult a ținut Ron Howard la reprezentarea corectă a faptelor, fiind unul dintre exemplele acelea de filme care prezintă un eveniment real fără să modifice faptele mai mult decât e necesar. Bine, ajută aici și faptul că situația este oricum extraordinar de dramatică.
1. Aftersun
Aftersun este filmul care a venit absolut de nicăieri și m-a lovit în plin. Îl aveam pe listă de ceva timp, dar am apucat să îl văd destul de târziu, și într-un moment în care credeam că topul meu e deja conturat, și Dumnezeule mare, cât de mult mă pot bucura că am așteptat să văd și Aftersun până să îl finalizez. Pelicula este regizată de Charlotte Wells și spune povestea unei vacanțe în care merg împreună un tată (Calum, interpretat de Paul Mescal, care e și nominalizat la Oscar în categoria Best Actor) și o fiică (Sophie, interpretată de Frankie Corio, aflată la primul ei film). Atât Mescal, cât și Corio, sunt absolut extraordinari în interpretarea lor, și, în mod remarcabil, Frankie Corio reușește să ducă în spate marea majoritate a filmului, Paul Mescal fiind mult mai reținut în rolul său, până în apropiere de final. Și Doamne, ce final are Aftersun. Un final în care realizezi brusc ce se întâmplă, și emoția momentului te lovește în plin. Charlotte Wells s-a inspirat dintr-o vacanță pe care a avut-o alături de tatăl ei pentru a scrie acest film, care se simte mai degrabă ca o fereastră în intimitatea unei familii și care este realizat cu dragoste și apreciere pentru ceea ce înseamnă arta de a spune o poveste. Aftersun îți arată cât de diferit privești viața și trecutul odată ce te maturizezi, cât de dureroase și în același timp plăcute pot fi cele două și că, uneori, cel mai important lucru pe care îl poți avea este o amintire. Am plâns la Aftersun, am regăsit părți din trecutul meu în povestea lui Sophie și a lui Calum, și mi-a oferit cea mai pură și emoționantă experiență cinematografică a anului. Fără dubiu, e cel mai bun film din 2022 pentru mine.
