Kaufland lansează primul mobile game în lumea aventurii Animaterra, disponibil gratuit în App Store și Google Play. Descoperirea personajelor de poveste este un proces dinamic și invită la îmbunătățirea atenției, creativității și inteligenței utilizatorului.
Probele dispuse pe harta jocului se desfășoară într-un spațiu rural, alături de personaje îndrăgite ale copilăriei și Tudor, Lia, Sara și Cosmin. Personajele vor ghida jucătorii, imediat după logare, în descoperirea fantasticei lumi Animaterra.
„Menținerea poziției de game changer cere inovație continuă, iar la Kaufland ne concentrăm permanent pe metode și soluții care să răspundă nevoilor clientului. Primul mobile game în lumea Animaterra reprezintă o mare realizare pentru noi și pentru piața de retail din România și suntem bucuroși că o putem împărtăși cu toți cei care încă mai cred în valorile românești.”, a declarat Silviu Buidan, Head of Digital Marketing la Kaufland România.
Campania de marketing care însoțește lansarea primului mobile game în lumea Animaterra include toate canalele de comunicare: TV, radio, materiale instore, OOH și proiecte media dedicate. Jocul Animaterra poate fi descărcat de către utilizatorii cu vârsta de peste 12 ani.