Razer Leviathan V2 X este cel mai nou soundbar care se alătură gamei Leviathan, un soundbar compact de PC gaming care încorporează două difuzoare full-range și două radiatoare pasive. Având o lungime de doar 400mm, noul Leviathan V2 X se potrivește perfect sub orice monitor și oferă un sunet bogat care acoperă întreaga cameră, fără să aglomereze biroul. Pentru o conectivitate cât mai simplă, Leviathan V2 X folosește un singur cablu USB Type C, inclusiv pentru alimentare, și oferă astfel un sunet clar și puternic cu un volum maxim de 90dB.
Având suport Razer Chroma RGB, noul Leviathan V2 X este echipat cu 14 zone de iluminare care pot reda peste 16,8 milioane de culori, nenumărate efecte și se pot sincroniza în mod dinamic cu efectele din jocurile compatibile.
Pentru o conexiune stabilă și un plus de confort, soundbar-ul oferă suport și pentru tehnologia Bluetooth 5.0, asigurându-le utilizatorilor posibilitatea de a comuta ușor între sunetul PC-ului și cel al dispozitivelor Bluetooth configurate prin Razer Audio App. Razer Leviathan V2 X este deja disponibil în China, Australia, Noua Zeelandă, Taiwan, Japonia, Coreea, Malaezia, Indonezia, Tailanda, Vietnam și Singapore. Soundbar-ul va fi disponibil în Europa și America la sfârșitul lui 2022. Se va putea găsi pe site-ul Razer, în magazinele RazerStores și în oferta partenerilor de retail autorizați, la un preț de 119,99 de euro.