Segmentul mid-range este cel care reprezintă cel mai bine piața din România și nu numai. Când te gândești la grosul vânzărilor la nivel mondial, te gândești în primul rând la telefoanele care fac parte dintr-o gamă de preț ceva mai accesibilă, o piață unde cei mai importanți jucători duc bătălii grele pentru a fi brand-ul preferat al utilizatorilor obișnuiți.
De-a lungul timpului, companii precum Samsung sau Huawei și-au disputat fotoliul de lider pe piața din România pe segmentul mid-range, însă începem să vedem și alți producători care încearcă să intre puternic „în pâine”. În ultimii ani, Xiaomi și Oppo au avut statutul de nou-veniți, cărora li s-au alăturat și nume precum OnePlus și, cel mai recent, Vivo. Însă astăzi vorbim despre alt terminal al unei firme din China, unul extrem de interesant prin prețul și specificațiile pe care le prezintă.
Unboxing
Realme 7 Pro este un telefon care surprinde încă de la prima vedere, și spun asta deoarece nu te-ai aștepta la o asemenea calitate a materialelor și a construcției la un terminal care se comercializează pentru aproximativ 1200 de lei. Încă din momentul în care care scoți telefonul din cutie, îți dai seama că Realme a făcut o treabă foarte bună în ceea ce privește șasiul terminalului. Acesta este unul robust și oferă o senzație plăcută la atingere, chiar dacă spatele telefonului și rama acestuia sunt realizate din plastic.
În cutie, Realme vine la pachet cu un încărcător USB-C cu brick de priză de 65W cu funcție de Fast Charging. Telefonul se încarcă până la 50% în mai puțin de un sfert de oră și ajunge la o încărcare completă în aproximativ 35-40 de minute, ceea ce este un rezultat notabil. Un alt lucru care mi-a plăcut la Realme 7 Pro este că producătorul a decis să includă în cutie și o husă de plastic, lucru pe care, din păcate, îl vedem din ce în ce mai rar.
Design
Realme 7 Pro este un telefon care aduce foarte tare cu alte modele, mai premium, care sunt prezente pe piață și fac parte din categorii superioare de preț. Plasticul de pe spatele telefonului este unul de calitate, care, deși nu rivalizează cu sticla sau cu aluminiul, nici nu dă senzația de compromis în ceea ce privește costurile de producție. În ceea ce privește culorile, Realme 7 Pro vine disponibil în două variante: Mirror Blue și Mirror Silver.
Ansamblul foto este amplasat pe laterala din stânga a șasiului, cum privești spatele telefonului și este alcătuit din patru senzori, despre care vom vorbi mai târziu. Per total, designul, senzația de utilizare și materialele din care este făcut încearcă să ascundă pe alocuri faptul că vorbim totuși de un terminal ceva mai ieftin, și pot spune că reușesc destul de bine acest lucru.
Display
Display-ul este una dintre categoriile care îți scot în față faptul că nu vorbim aici despre un telefon premium. Deși nu este deloc unul rău, se văd limitările acestuia față de rivali mai scumpi, însă asta e perfect normal. Pe de altă parte, Realme a făcut o treabă foarte bună în ceea ce privește optimizarea panoului Super AMOLED de 6,4 inci.
Rezoluția display-ului este una de 1080 x 2400, împreună cu aspectul 20:9 oferă o experiență bună de utilizare, iar eu nu am simțit nici un moment că aș vrea mai mult de la un ecran montat pe un terminal din această gamă de preț. Ba din contră, mi se pare că Realme 7 Pro stă foarte bine la acest capitol, mai bine decât alte telefoane care îi fac concurență.
Sticla de protecție a ecranului, însă, este doar un Corning Gorilla Glass 3+, ceea ce înseamnă că cel mai bine este să apelezi la o folie de sticlă pentru a asigura o protecție sporită. Pe de altă parte, ca un plus, în cazul lui Realme 7 Pro vorbim și despre funcția de Always-on display, una care nu lipsește și care este binevenită.
Android 10 cu Realme UI
În ceea ce privește componenta software a lui Realme 7 Pro, vorbim despre o interfață proprie de utilizare, dezvoltată de compania din China și aplicată peste Android 10. Prima impresie pe care mi-a lăsat-o a fost una de surprindere. Sincer, nu mă așteptam la un software atât de curat, unul care nu cuprinde mai deloc bloatware și care se apropie extrem de mult de interfața de utilizare pură a Android.
Un lucru și mai important de notat este faptul că, deși vorbim aici de un UI curat, acesta poate fi personalizat în tot felul de moduri, care nu afectează cu nimic performanța acestuia. Și că tot vorbim despre performanță, Realme 7 Pro este probabil telefonul mid-range care mi s-a părut cel mai cursiv în navigare, care s-a „mișcat” cel mai bine, practic. Timpii de întârziere aproape că nu există, iar experiența, per total, a fost foarte bună.
În plus, am mai fost impresionat de senzorul de amprentă ascuns sub sticla ecranului, care nu numai că este un lucru întâlnit mai rar pe telefoane sub 1500 de lei, dar care chiar performează peste așteptări. Realme 7 Pro se deblochează mai repede decât unele terminale de 3000+ lei pe care am avut ocazia să le testez în ultima vreme, iar acest lucru va bucura pe multă lume.
Camera Foto
Și la acest capitol, Realme 7 Pro stă destul de bine, mai ales atunci când îl judecăm în concordanță cu segmentul pe care este încadrat. Ansamblul foto este format din patru senzori, iar asta poate părea destul de ofertant, însă rezultatul final nu este chiar atât de diferit față de camerele foto ale terminalelor mid-range care dispun de mai puțini. Un lucru este cert, însă, în condiții bune de lumină, Realme 7 Pro scoate poze peste media cu care suntem obișnuiți la astfel de telefoane.
Camera foto dispune de patru senzori: unul wide de 64 MP cu f/1.8, unul ultrawide de 8 MP cu f/2.3, unul macro de 2 MP cu f/2.4 și unul de adâncime, tot de 2MP și f /2.4. Aceștia lucrează împreună pentru ca imaginile captate să fie cât mai bune și aș putea spune că am fost mulțumit, per total, de rezultate. Într-adevăr, camera are de suferit pe timp de noapte, fără night mode, iar la activarea acestuia parcă avem parte de prea mult overkill.
Asta înseamnă că senzorii foto ai lui Realme 7 Pro încearcă cumva să aplice o expunere mai mare, iar rezultatul final, ajutat de algoritmii de post-procesare parcă exagerează doar puțin pozele, în mod special acolo unde vorbim de lumină mai multă, ca de exemplu un balcon luminat sau un felinar de pe strada.
În schimb, datele problemei se schimbă atunci când încercăm Night Mode pe cadre mai puțin solicitante, cum ar fi cerul pe timp de noapte. Acolo observăm că Realme 7 Pro reușește să producă rezultate bune, pe măsura așteptărilor. Per total, rezultatele camerei foto atât pe timp de zi dar și pe timp de noapte se încadrează exact în așteptări.
În ceea ce privește capacitatea video a lui Realme 7 Pro, acesta este capabil de filmări în rezoluție 4K la 30 de cadre pe secundă, iar dacă vrei să crești FPS-ul, acest lucru poate fi realizat prin comutarea pe o rezoluție mai mică, de 1080p (Full-HD). Odată realizat switch-ul, terminalul va putea trage clipuri video la 30, 60 sau chiar 120 de cadre pe secundă.
În plus, camera din față, cea de selfie este realizată cu ajutorul unui decupaj în partea stângă a display-ușui. Aceasta este mai mult decât decentă și se laudă cu 32 de MP cu f/2.5, dispunând și de funcție HDR.
Sub capotă
Realme 7 Pro este un telefon care are destul de multe de oferit, în general, iar capitolul hardware nu face rabat de la această direcție. Sub display avem parte de un procesor Qualcomm Snapdragon 720G, dezvoltat cu ajutorul unui proces de fabricare pe 8 nm, și de un accelerator grafic Adreno 618. Știu, nu pare impresionant, însă am reușit să mă joc un meci de PUBG fără absolut nici o problemă sau întârziere în performanță, ba chiar am și câștigat confruntarea. În nici o secundă nu m-am simțit limitat de specificațiile terminalului.
Pe lângă procesor și soluție grafică, Realme 7 Pro dispune și de două variante de echipare în ceea ce privește memoria RAM și spațiul de stocare. Opțiunea „entry” este reprezentată de o configurație 128 de GB stocare și 6 GB RAM, iar cea de top se poate lăuda cu 8 GB RAM. Eu am avut ocazia să testez varianta echipată mai bine și pot spune că nu am fost deloc dezamăgit, performanța rivalizând cu cea a unor telefoane mai scumpe.
Și, ca să fie totul complet, am zis să rulez și un test benchmark (GeekBench) ca să îmi pot face o idee, într-un spirit pragmatic, unde se situează telefonul atunci când îl luăm la puricat. Rezultatele single-core (575) și multi-core (1793) nu au dezamăgit, acestea plasând Realme 7 Pro peste Samsung Galaxy A71 (în single-core & multi-core) și peste Poco F1 (în multi-core). Având în vedere că a învins rivali mai bine cotați pe segmentul mid-range aș îndrăzni să spun că terminalul produs de Realme va avea lucruri importante de zis pe piața din România.
În final, să vorbim puțin și despre baterie. Realme 7 Pro dispune de un acumulator de 4500 de mAh, unul care garantează până la două zile de utilizare, în funcție de workload. Eu l-am folosit intens pe toată durata unei zile și tot am reușit să ajung acasă cu 50-60% baterie, ceea ce înseamnă că a trecut testul, cel puțin din punctul meu de vedere.
Concluzia connect
Realme 7 Pro este, cu siguranță, unul dintre cele mai fresh și mai interesante telefoane mid-range pe care le-am văzut în ultima vreme. Compania chineză a fost fondată în 2018, iar asta înseamnă că este un jucător foarte nou în ceea ce privește smartphone-urile. Pe o piață autohtonă dominată de producătorii mari cu care suntem obișnuiți de atâta vreme, Realme propune un telefon care se poate bate de la egal la egal cu modelele mai consacrate.
Realme 7 Pro este unul dintre cele mai bune telefoane mid-range disponibile în acest moment pe piață și livrează o performanță surprinzătoare, mai ales atunci când te uiți pe Internet și vezi că acest smartphone costă aproximativ 1200 de lei. Judecat ca atare, prin comparație cu rivalii săi, aș îndrăzni să zic că smartphone-ul testat este o alegere foarte bună pentru oricine.