Fortnite pregătește marea revenire pe iOS cu ajutorul Nvidia

Scris de | 6 noiembrie, 2020
Fortnite pregătește marea revenire pe iOS cu ajutorul Nvidia

În luna august a acestui an Apple a luat o decizie foarte importantă în ceea ce privește magazinul său de aplicații și de jocuri și a ales să interzică jocul Fortnite.

Motivul din spatele acestei hotărâri a fost legat strâns de bani și de faptul că cei de la Epic Games, producătorii unuia dintre cele mai populare jocuri din lume, au încercat să facă bani de pe urma gamerilor în așa fel încât Apple să nu mai primească nici un comision.

Însă fanii Fortnite care sunt și utilizatori de iPhone au de acum motive să se bucure, cel puțin în teorie. Serviciul GeForce Now lansat de Nvidia, care permite gamerilor din lumea întreagă să se joace în cloud, de pe aproape orice dispozitiv, indiferent de specificațiile acestuia, va deveni compatibil și cu browserul mobil Safari în lunile următoare.

Asta înseamnă că li cei care folosesc iOS vor putea accesa serviciul care include și Fortnite printre titlurile oferite în schimbul abonamentului lunar.

În trecut, cei de la Epic Games au declarat că iOS a fost cea mai populară platformă pentru jucătorii Fortnite, pe iPhone jucânduse 116 milioane de gameri din totalul de 350 de milioane, notează BBC.

Încă nu știm reacția Apple la această mutare a Nvidia însă este de așteptat să existe probleme. Dacă e să ne uităm la o situație similară din trecut, Fortnite a fost exclus de pe serviciul GeForce Now pentru Android pentru o perioadă foarte scurtă de timp tot din cauza încărlcării termenilor și condițiilor impuse.

Etichete: , , , , ,