Tabletă, ultrabook sau convertibil: ce format ţi se potriveşte?

Scris de | 19 mai, 2014
Tabletă, ultrabook sau convertibil: ce format ţi se potriveşte?

Desktop-ul este pe cale de dispariţie, trăiască tableta, anunţă la unison specialiştii în cercetarea de piaţă. Tabletă, ultrabook sau convertibil – care format este destinat cărui tip de utilizator?

Sony Xperia Z2 tablet

A început Apocalipsa. Nu, nu vorbim de sfârşitul lumii prezis în vreun calendar mistic. Dar dacă ne luăm după prognoza din 2010 a managerului Google, John Herlihy, în acest an, era PC-urilor apune. Şi alte profeţii anunţă că smartphone-urile şi tabletele vor înlocui computerele, fie că vorbim de PC-uri ori de notebook-uri. Iar dacă aruncăm o privire asupra cifrelor, epoca computerelor se apropie de final. Astfel, conform companiei Gartner, vânzările globale de tablete au ajuns la 195,4 milioane unităţi în 2013, în creştere cu 68% faţă de 2012. Creşterea pieţei tabletelor a fost influenţată în special de apariţia tabletelor low-end, cumpărate la preţuri foarte accesibile. Însă creşterea vânzărilor înregistrate de tablete se datorează şi faptului că anul trecut, nu existau mulţi posesori de tablete. Concomitent, scăderea vânzărilor de PC-urilor se datorează prelungirii perioadei de schimbare a dispozitivelor. Mulţi utilizatori, consideră că dacă progresele tehnologice înregistrate sunt lente, mai aşteaptă până să schimbe PC-ul sau notebook-ul deţinut cu o variantă mai nouă. Aceşti timpi de aşteptare au crescut de la doi la trei ani. Cu toate acestea, care grupă de produse preia conducerea? Fie că vorbim de numărul de dispozitive vândute sau de cifra de afaceri tendinţa pe piaţă rămâne de văzut. Precum rămâne de stabilit pe viitor proporţia în care tabletele şi computerele mobile vor deţine tot mai multe avantaje în rutina zilnică sau poate totuşi un convertibil ar reprezenta alegerea ideală.

TABLETE

Dispozitivele viitorului sunt mici, uşoare şi nu necesită tastatură – atât de simplu este!

În 2012, numărul de tablete vândute la nivel mondial s-a dublat la 120 milioane faţă de 60 milioane vândute în 2011. În 2013, conform firmei de cercetare pe piaţă Gartner, numărul tabletelor vândute a ajuns la 195,4 milioane. 36% din dispozitivele vândute în 2013 au fost iPad-urile de la Apple (Samsung 19,1%, Asus 5,6%, Amazon 4,8%, Lenovo 3,3%, altele 31%). Astfel, compania din Cupertino chiar dacă nu a inventat mini-computerul fără tastatură, a marșat la momentul potrivit pentru a pregăti o piaţă a tabletelor (în 2012, cota de piaţa era de peste 50%).

Tehnologie mobilă

Mobilitatea reprezintă una dintre temele majore ale timpurilor noastre. Distanţe tot mai mari între domiciliu şi locul de muncă, tot mai multe călătorii în interes de serviciu, dar şi un cerc de prieteni care locuiesc în oraşe diferite reprezintă provocări. Pentru astfel de situaţii, o tabletă cu dimensiuni compacte este soluţia ideală. De obicei modelele cu diagonală de 10,1 inchi nu ocupă mai mult spaţiu decât o revistă, modelele din clasa 7 inchi sunt chiar mai mici şi mai uşoare. Şi cu grosimi cuprinse între 8 şi 15 mm, se pot transporta în orice geantă. Greutatea tipică cuprinsă între 300 până la 700 grame nu reprezintă o problemă, chiar şi cele mai mari dispozitive cu touchscreen nu depăşesc greutatea de 1 Kg. O diferenţă foarte mare comparativ cu foarte multe notebook-uri, care de regulă au o greutate de peste 3 Kg. În plus, utilizatorii trebuie să aibă tot timpul un încărcător la îndemână, deoarece o autonomie de doar două ore nu reprezintă o raritate. În schimb, tabletele profită de renunţarea la o putere de calcul excesivă şi reducerea la elementele esenţiale – în medie, acestea au o autonomie mai mare de patru ore. Aproximativ jumătate din tabletele testate de connect, au o autonomie de peste şase ore.

Interfaţă şi aplicaţii

Acest lucru se datorează şi ecranelor mai mici, care consumă mai puţină energie decât ecranele notebook-urilor care de multe ori au un ecran mai mare. Ecranele tabletelor, sunt mai mult decât suficient de mari pentru operarea sistemului de operare şi a multor aplicaţii, rezoluţiile de 1280 x 800 pixeli sunt absolut practice. Interfeţele de utilizator iOS, Android, dar şi Windows 8/RT au fost iniţial destinate smartphone-urilor, o diagonală de 7 până la 10 inchi fiind foarte mare. De asemenea şi la procurarea aplicaţiilor, originea se lasă observată. Pentru fiecare sistem de operare destinat tabletelor, există şi un magazin de aplicaţii online corespunzător, ceea ce facilitează foarte mult dotarea cu aplicaţii importante pentru utilizarea individuală. Chiar dacă oferta este în favoarea sistemului de operare iOS şi în al doilea rând Android, aceasta este foarte diversificată, iar pentru fiecare sistem de operare pentru tablete sunt disponibile multe aplicaţii gratis sau cel puţin foarte ieftine. Interfaţa unor aplicaţii, de exemplu pentru prelucrarea fotografiilor, este mult prea complicată pentru o tabletă cu display de 10,1 inchi. Şi în ceea ce priveşte introducerea corectă a textelor mai lungi sau a şirurilor de cifre, tastaturile virtuale ale tabletelor nu sunt cele mai potrivit. Din acest punct de vedere, notebook-urile sunt evident în avantaj. Acest aspect nu este schimbat nici măcar de multitudinea tastaturilor disponibile ca accesorii, deoarece acestea sunt prea mici pentru a oferi confort la operare şi măresc greutatea tabletei, ceea ce reprezintă un dezavantaj atunci când călătoreşti.

Sistem de operare

În afara avantajelor legate de hardware, diversele sisteme de operare reprezintă un punct în plus pentru tablete. Pentru cei ce doresc un sistem de operare uşor de operat cu multe posibilităţi de extindere a funcţiilor, sistemul de operare iOS reprezintă opţiunea ideală, atât timp cât ecosistemul închis şi preţurile ridicate nu deranjează. Pentru cei care doresc să aleagă dintre tablete foarte moderne şi pun preţ pe o interfaţă de utilizator aerisită, sistemul de operare Android reprezintă alegerea ideală, dar aceşti utilizatori trebuie să se lase pe mâinile colecţionarului de date Google. În schimb, Microsoft este mai deschis şi nu atât de curios. Dar fiind un jucător relativ nou pe piaţa tabletelor, încă mai trebuie să-şi câştige faima.

CONCLUZIE

Tabletele sunt ideale, pentru accesul rapid la informaţii relevante atunci când te afli pe canapeaua din sufragerie sau în călătorii. Datorită manevrabilităţii uşoare le poţi duce oriunde cu tine, iar datorită autonomiei bune sunt întotdeauna pregătite de utilizare. Totuşi, pe termen lung nu pot înlocui notebook-urile sau alte forme ale PC-urilor – pentru editarea de texte lungi şi sarcini mai complicate nu se pot manevra tocmai confortabil. Dar, deoarece tabletele sunt tot mai ieftine şi oferă celelalte avantaje mai sus amintite, este posibil să devină dotarea standard a omului modern.

Plusuri

  • tabletele au dimensiuni reduse şi sunt uşoare, fiind ideale pentru călătorii
  • multe tablete au o autonomie puternică, datorită display-urilor mici şi acumulatorilor cu capacităţi relativ mari
  • sistemele de operare foarte diverse fac posibilă o alegere care să corespundă nevoilor proprii
  • în mod normal, software-ul, respectiv aplicaţiile se pot procura uşor şi nu sunt scumpe

Minusuri

  • lipsa unei tastaturi fizice îngreunează editarea textelor lungi
  • aplicaţiile complexe şi paginile de internet încărcate creează probleme display-urilor mici

CONVERTIBILE

Tabletă? Notebook? Pentru cei ce se decid greu, sunt disponibile acum modelele convertibile.

Aceste dispozitive combină productivitatea unui notebook cu experienţa unei tablete. Convertibilele, pe care rulează Windows ori Android, sunt disponibile pe piaţă de ceva timp, dar succesul acestora a fost frânat datorită problemelor legate de autonomie, greutăţii mari şi a punctelor slabe întâlnite la interfaţa de utilizator a multor aplicaţii şi la introducerea textelor. Însă acum, modelele echipate cu Windows 8, care vin cu o interfaţă de utilizator optimizată modern, primesc o nouă şansă. Variantei mai moderne îi vine în ajutor şi progresele enorme în ceea ce priveşte procesoarele mai performante şi eficiente. De asemenea practic este faptul că display-urile nu mai consumă atât de multă energie.

Compromis bun

Mărimea display-urilor majorităţii convertibilelor actuale se situează între cele ale tabletelor şi notebook-urilor normale – de la 11,6 până la 13,3 inchi. Pentru afişarea informaţiilor complete, mulţi producători folosesc o rezoluţie de la 1600 x 900 până la 1920 x 1080 pixeli – de aşteptat ar fi valori de 1366 x 768 pixeli. Pentru cei ce doresc utilizarea aplicaţiilor complexe în modul notebook, aceste ecrane cu rezoluţie ridicată sunt perfecte. Dacă sunt utilizate în aer liber, luminozitatea display-ului ar trebui să fie de aproximativ 400 cd/m2, astfel încât ecranul să fie lizibil şi în zilele însorite.

Destul de grele

În comparaţie cu tabletele, display-ul mare cu mecanism de glisare sau rotire, se face simţit la fel ca şi tastatura fizică şi hardware-ul potent. Un convertibil cântăreşte între 1,2 şi 1,6 Kg. Dacă se foloseşte stând în picioare, utilizarea devine obositoare. Dimensiunile unui convertibil uzual depăşesc dimensiunile unei coli A3, iar grosimea este dublă faţă de o tabletă. Acest aspect trebuie luat în considerare de utilizatorii ce călătoresc mult – convertibilele nu sunt atât de uşoare şi nu ocupă atât de puţin spaţiu precum tabletele.

Performanţă şi autonomie

Deoarece sunt mai mari şi mai grele decât tabletele, convertibilele oferă suficientă performanţă de calcul pentru aplicaţii complexe; doar pentru jocurile 3D cu rezoluţie maximă şi toate detaliile, procesorul grafic nu este suficient de performant. Gaming şi mobilitate – aceste aspecte încă se mai află în contradictoriu, chiar dacă progresele în această direcţie nu pot trece neobservate. La capitolul autonomie, producătorii convertibilelor au analizat în detaliu dorinţele clienţilor lor: toate convertibilele testate de connect au o autonomie incredibil de bună. Autonomia tipică la utilizarea mixtă este între cinci şi şase ore. Astfel şi călătoriile mai lungi se pot utiliza productiv. Avantajul convertibilelor este că la deplasarea între domiciliu, birou şi destinaţia de călătorie, tableta şi notebook-ul deţin aceleaşi conţinuturi, nefiind necesară copierea datelor de pe un dispozitiv pe altul.

CONCLUZIE

Convertibilele sunt aproape la fel de scumpe ca şi ultrabook-urile cu un display mai mic. În ceea ce priveşte greutatea, autonomia şi dotările se pot compara cu notebook-urile. Doar operarea are puţin de suferit din cauza modului universal de construcţie. Tableta este prezentă, dar supradimensionată şi nu în ultimul rând este destul de grea. Pentru cei ce utilizează tableta în principal stând în picioare, ca de exemplu medicii în timpul unei vizite sau gestionarii de depozite, nu reprezintă soluţia ideală. Totuşi pentru cei care utilizează tableta pe canapeaua din sufragerie sau în tren în drum spre lucru, un convertibil poate reprezenta soluţia ideală. Şi nu în ultimul rând, utilizatorul nu trebuie să-şi facă griji în ceea ce priveşte sincronizarea datelor.

Plusuri

  • în funcţie de domeniul de utilizare, un convertibil se prezintă fie ca tabletă fie ca notebook cu tastatură fizică
  • datorită tastaturii, touchpad-ului, sistemului de operare Windows 8 şi a display-ului mai mare este potrivit şi pentru aplicaţii complexe
  • autonomie bună în jur de cinci ore

Minusuri

  • cu o greutate în jur de 1,5 Kg, nu se poate utiliza pentru o perioadă mai lungă ca tabletă
  • în general, performanţa procesorului grafic este mică pentru rularea jocurilor 3D moderne la rezoluţie maximă cu toate detaliile
  • preţ ridicat al dispozitivului şi al multor aplicaţii

ULTRABOOK-URILE

Promit perseverență și confort în călătorii. Sunt ele ultra-mobile?

Mulţi utilizatori au fost deranjaţi de discrepanţa dintre performanţa şi greutatea notebook-urilor. Fie au trebuit să se mulţumească cu display-uri mici cu o rezoluţie mult prea mică, fie dispozitivele mobile cântăreau peste 2 Kg. La ultrabook-urile moderne, conform definiţiei Intel, este limitată doar grosimea în funcţie de diagonala display-ului; însă acest fapt limitează şi greutatea dispozitivelor. În realitate, dispozitivele cu diagonale de 13,3 până la 14 inchi cântăresc aproximativ 1,1 până la 1,5 Kg; cele cu greutate de peste 2 Kg, deţin display-uri de 15,4 inchi. Rezoluţia, care este foarte importantă pentru confortul de operare începe de la 1368 x 768 pixeli, care pentru majoritatea scenariilor de utilizare reprezintă un compromis bun între conţinuturile afişate şi protecţia vederii. Display-uri cu rezoluţii mai mari sunt disponibile pentru utilizatorii ce folosesc aplicaţii complexe. Deci, ultrabook-urile oferă cea mai importantă interfaţă dintre utilizator şi dispozitiv, într-o dimensiune corespunzătoare scopului de utilizare – nu este prezentă nici o deficienţă precum în cazul tabletelor sau convertibilelor. Aceleaşi sunt valabile şi pentru cealaltă interfaţă esenţială dintre dispozitiv şi utilizator şi anume tastatura. În cazul ultrabook-urilor are o dimensiune, care obligă utilizatorul la o perioadă de acomodare. Cumpărătorii de ultrabook-uri, care tastează fără a privi tastatura, înainte de achiziţie ar trebui să verifice dacă pe tastatura dispozitivului diacriticele şi semnele speciale se află în locul potrivit. În această privinţă, unii producători au făcut câteva modificări de care utilizatorii ce tastează repede nu vor fi foarte încântaţi.

Mai multă performanţă?

După ce găseşti răspunsul la întrebarea care este dimensiunea potrivită, ar trebuie clarificat un alt aspect şi anume performanţa. În general, majoritatea procesoarelor Core i5 cu memorie de lucru de 4 GB sunt suficient de performante pentru utilizarea normală. Dar cei ce efectuează operaţiuni complexe, de exemplu prelucrarea fotografiilor, ar trebui să aleagă un procesor mai puternic şi o memorie de lucru mai mare. Cu o memorie mai mare şi multitasking-ul se face mai uşor. Potrivite pentru operarea rapidă sunt aşa-numitele discuri solid state (SSD), care nu se rotesc precum discurile magnetice într-un hard disc convenţional. Dar acestea nu sunt tocmai ieftine – preţul depinde de capacitatea de stocare. Din punct de vedere mecanic, SSD-urile sunt foarte robuste şi accelerează enorm rularea sistemului de operare, aplicaţiilor şi accesarea fişierelor mari. Pentru necesităţi normale, perfect adecvat este aşa-numitul procesor grafic, care se ascunde în spatele denumirii Intel HD Graphic. Dar cei ce au nevoie de mai multă performanţă ar trebui să aleagă procesoare grafice mai performante de la Nvidia sau AMD.

Criterii profesionale

În cazul în care se utilizează în scopuri profesionale, în multe cazuri sunt necesare ultrabook-uri cu funcţii de securitate. Ca de exemplu modulele TPM pentru criptare şi cititor de amprente în scopul autentificării, precum şi tehnologia Intel Active Management Technology (AMT), cu ajutorul căreia, de exemplu, se pot rezolva de la distanţă probleme legate de software. În zilele noastre şi posibilitatea de ştergere a datelor de la distanţă reprezintă un standard. Conform experienţei connect, la capitolul autonomie nu trebuie să îţi faci griji, acestea asigură o autonomie de cel puţin 5 ore. De asemenea, aproape un standard îl reprezintă aspectul majorităţii ultrabook-urilor, a căror carcasă este confecţionată din metal.

CONCLUZIE

Un ultrabook nu se poate opera dacă utilizatorul stă în picioare, iar pentru navigarea confortabilă pe internet sau reţelele sociale atunci când stai pe canapea sunt o idee prea mari. Atunci când călătoreşti, nu îl poţi transporta în buzunar ca pe o tabletă. Dar dacă îi găseşti un loc în bagaj, abia că se simte la transport. Şi pentru cei care editează mult, utilizează programe complicate sau navighează frecvent pe pagini de internet, un ultrabook, care combină mobilitate cu confortul sporit este perfect. De la sine înţeles, că toate acestea sunt disponibile în schimbul unui anumit preţ, dar pe care ultrabook-urile îl justifică din plin.

Plusuri

  • display-uri mari care fac posibil lucrul comod şi protejează vederea
  • tastatură în format complet pentru editare rapidă şi operare aplicaţii complexe
  • performanţa unui PC pentru pachetul Office & Co.
  • autonomie bună, greutate redusă şi design superior

Minusuri

  • operarea optimă a ultrabook-urilor se face cu ambele mâini
  • atât dispozitivele cât şi multe aplicaţii importante sunt scumpe
  • în multe cazuri, performanţă insuficientă pentru rularea jocurilor 3D

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,