Tame Impala – Lonerism
7/10
Tame Impala e genul de trupă care produce o muzică ce sună foarte familiar, deşi nu am ascultat niciodată un album semnat de colectivul australian. E şi normal. Pentru un om care petrece o durată de timp considerabilă pe blogspot-uri pline de obscurităţi psihedelice din trecut, nici nu are cum să fie altfel. Totuşi, asta nu e o laudă, e mai mult o problemă de originalitate.
În plus, vocea lui Kevin Parker e mult prea enervantă pentru mine. Nu e deloc rea, dar e un stil copiat aproape în totalitate de la majoritatea trupelor de la finele anilor 60 care au experimentat mai mult cu droguri decât cu sunete. Nu e nimic nou, nu e nimic interesant.
Muzica şi producţia de pe Lonerism au reuşit să mă facă să nu abandonez audiţia. Cântatul lasă de dorit, dar linia melodică, efectele de chitară, tobele, producţia, reverb-ul omniprezent şi tot ce ţine de parte instrumentală e de lăudat. Varietatea sunetelor psihedelice în combinaţie cu un stil ce aminteşte de garage rock funcţionează extrem de bine pe Lonerism.
Ce mi-a plăcut: Music To Walk Home By, Feels Like We Only Go Backwards, Elephant, Nothing That Has Happened So Far Has Been Anything We Could Control
Ce nu mi-a plăcut: vocea lui Kevin Parker.
