În momentul în care Bioware lansează un joc nou, poţi fi sigur că acesta va crea ecouri puternice în lumea gaming-ului. De data aceasta este vorba despre Dragon Age II, continuarea lui Dragon Age: Origins, unul dintre cele mai bune RPG-uri ale anului trecut.
Text de: Sergiu Briceag
Încă de la primele imagini, era clar că Dragon Age II va fi un joc care îşi asumă riscuri, un joc care va fi apreciat de către mulţi gameri, dar şi criticat de către conservatori, de către fanii titlurilor Bioware clasice, precum Baldur’s Gate. Ei bine, schimbările sunt multe şi nu toate în bine.
Un alt fel de erou
Dragon Age II renunţă la reţeta eroului care salvează lumea de ameninţarea răului absolut şi riscă cu o abordare mai puţin convenţională asupra poveştii, o abordare destul de rar întâlnită în RPG-urile fantasy. Bioware pune bazele unui oraş, Kirkwall şi a unei societăţi măcinate de spaimă, corupţie, precum și de ură rasială şi religioasă şi îţi oferă posibilitatea să îţi creezi un nume, un statut şi, dacă e posibil, să faci lumea din jurul tău puţin mai bună. Să devii dintr-un imigrant îngropat în datorii – un aristocrat influent. Putem spune chiar că Hawke nu este cu mult mai mult decât un Nico Bellic, protagonistul din Grand Theft Auto IV, plasat într-o altă lume şi într-un alt timp.
Personajele care îl însoţesc pe Hawke în aventura sa joacă un rol extrem de important în poveste şi îi conferă acesteia un aer mai uman. Ai putea spune că personajele din Dragon Age II sunt mai puţin savuroase decât cele din Origins, însă este mai mult o problemă de elemente comice versus elemente mature. Dacă în Origins dwarf-ul Oghren te încânta cu poveştile sale înmiresmate de aburii alcoolului, în partea a doua a jocului va trebui să îţi ajuţi prietenii să îşi depăşească problemele sentimentale sau să îşi stăpânească demonii interiori. Ar fi fals să spui însă că în ciuda seriozităţii sale, Dragon Age II este un joc fad. Şi aici vei da peste momente în care vei izbucni în râs, iar multe dintre aceste aceste momente îl vor avea ca protagonist tot pe un dwarf, de data aceasta numit Varric.
Cu un cap peste şoldul tău, Varric se mândreşte că convinge pe oricine că albul este defapt negru, iar dacă printr-o minune se găseşte vre-un „necredincios”, acesta este rapid trecut pe drumul cel bun cu o săgeată bine plasată, lansată din arbaleta sa botezată Bianca.
Latura romantică revine şi ea în Dragon Age II, fiind posibilă dezvoltarea unei relaţii cu unul sau mai mulţi parteneri. Trebuie să fii mereu atent atât la relaţiile „intime”, cât şi la cele de prietenie cu celelalte personaje, deoarece un personaj care ţine la tine sau te respectă va primi anumite bonusuri care îi vor creşte puterea de luptă.
Extrem de utilă este de exemplu abilitatea câştigată în momentul în care relaţia ta cu Aveline va fi una bună. Vajnica luptătoare va prelua 10% din damage-ul pe care îl va suferi Hawke în luptă, un element care îţi poate salva viaţa dacă joci cu un Rogue sau un Mage, cu viaţă puţină. Este interesant însă şi că personajele care te urăsc beneficiază de bonus-uri, însă diferite.
Final spectaculos
Povestea progresează încet spre deznodământul final şi de multe ori ai impresia că jocul şi-a pierdut direcţia. Misiunile secundare extrem de reuşite te vor menţine însă în priză, iar elementele de RPG, chiar dacă simplificate, te vor împinge să mai câştigi un nivel de experienţă şi să deschizi accesul la noi abilităţi.
Fără a da prea multe detalii, merită cu prisosinţă să ajungi până la actul final al jocului. În ultimele 30 de minute de joc lucrurile explodează, tensiunea atinge cote maxime, iar surprizele te asaltează din toate direcţiile. Dacă din punctul de vedere al poveştii ai putea avea unele reproşuri, este greu să le găseşti vreun defect inamicilor finali şi momentelor în care simţi că ai putea tăia tensiunea cu cuţitul, momente în care trebuie să iei decizii extrem de dificile care vor contura soarta lumii tale.
Plusuri şi minusuri
Grafica din Dragon Age II a suferit un upgrade faţă de cea din Origins, atât în ceea ce priveşte lumina şi texturile, cât şi din punctul de vedere al abordării artistice, care diferă destul de mult. Atât inamicii, cum ar fi Darkspawn cât şi alte rase, cum ar fi Qunari, au fost regândiţi pentru a arăta mai înspăimântător.
Sunetul rămâne excelent, la fel ca şi voice acting-ul impecabil, un element care reuşeşte să le dea cu adevărat viaţă personajelor acestui joc.
Una dintre cele mai mari schimbări, pe lângă modul de gestionare al armelor şi armurilor personajelor, vine la capitolul sistem de luptă. Acesta a fost simplificat, Bioware încercând să elimine ritmul mai lent al luptelor din Origins, înlocuindu-l cu un sistem rapid, cu morţi violente şi mişcări spectaculoase, desprinse parcă din Mortal Kombat. Mai puţină tactică şi mai mult sânge.
Noul sistem i-a mulţumit pe mulţi dintre gameri, însă a creat şi un cor vocal de nemulţumiri venite din partea fanilor RPG-urilor clasice. Aceştia reclamă faptul că Dragon Age II nu mai este un RPG ci un action adventure simplificat pentru console. Ca să fim sinceri, managementul inventory-ului, al armelor şi armurilor celoralţi eroi din grup lasă mult de dorit şi e greu de înţeles de ce producătorii au modificat, de multe ori în rău, lucruri care funcţionau perfect în primul joc.
Un alt minus pe care îl vei remarca după câteva zeci de ore de joc este repetabilitatea câmpurilor de luptă. Jocul refoloseşte o hartă în cadrul a cinci sau şase misiuni şi vei ajunge să te plictiseşti de aceleaşi coridoare stâncoase sau depozitele abandonate.
Cu toate acestea, Dragon Age II este un joc bun, unul dintre cele mai bune RPG-uri lansate până acum, însă cum 2011 va fi un an senzaţional pentru fanii acestei categorii de jocuri, un an cu un nou joc Elder Scrolls, Skyrim, cu un nou Witcher şi mai ales cu Mass Effect 3, concurenţa va fi una acerbă.
